Ministerul Transporturilor a aprobat bugetul pe 2019 pentru Spitalul Universitar C.F. Cluj. Acesta este cu aproape 50% mai mic decât în anul precedent. Dacă anul trecut din bugetul total de 64 de milioane doar 4% au fost pentru investiții, anul acesta bugetul s-ar putea să nu ajungă nici pentru salarii și cheltuieli curente.

Spitalul Clinic Căi Ferate este amplasat în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, pe strada Republicii şi are 4 corpuri de clădire situate în aceeaşi incintă. Clădirile spitalului se află într-o avansată stare de degradare, începând cu corpul administrativ și terminând cu cele în care sunt consultați și internați pacienții, cu toate acestea Ministerul Transporturilor alocă fonduri insuficiente pentru renovarea acestuia.

Conform răspunsului Spitalului Universitar C.F. Cluj în urma unei solicitări, acesta a avut în anul 2018 un buget total de peste 46 de milioane de lei. Anul acesta bugetul aprobat de ministerul Transporturilor a scăzut cu aproape 50%, astfel totalul până la momentul actual trece cu puțin peste 28 de milioane de lei.

Chiar dacă în anul 2018 bugetul alocat era aproape dublă față de anul curent acei 4% din total, alocați pentru investiții, tot erau insuficienți. Astfel după ce s-au plătit salariile care constituie 69% din suma totală și cheltuielile curente care reprezintă încă 27% din cei 46 de milioane de lei, doar 4% au mai rămas pentru investiții și anume aproximativ 1,8 milioane de lei, bani insuficienți pentru a aduce din paragină starea în care se află în acest moment clădirea spitalului și pentru a dota sălile cu aparatura necesară unui spital în secolul XX.

Spitalul Universitar C.F. Cluj are 343 de angajați dintre care 65 de medici, 69 de infirmieri, 148 asistenți, 37 munictori și 24 de angajați TESA, salariile acestora însumând peste 31 de milioane de lei, sumă care depășeste cu 10 milioane de lei bugetul total din acest an până la momentul actual.

Conform acestor calcule Spitalul C.F. Cluj-Napoca e pe muchie de cuțit în ceea ce privește bugetul. Ministerul Transporturilor din start le-a aprobat insuficienți bani, așadar spitalul nu-și va putea plăti nici măcar cadrele medicale. Dacă acei 28 de milioane de lei alocați anul trecut pentru investiții au fost insuficienți, anul curent aduce vești și mai rele, banii pentru investiții fiind cel mai probabil inexistenți.

Aproape 11 mii de pacienţi sunt internaţi anual în Spitalul CFR Cluj-Napoca, pacienți care suferă în spital pentru că nu există condițiile necesare, trecând peste aspectul clădirii spitalului, acesta nu are nici aparatura necesară bolnavilor internați sau care au nevoie de anumite intervenții.

Spitalul CFR din ClujNapoca a fost modernizat din banii medicilor

Mai mulţi medici au investit bani proprii de ordinul miilor de euro în spital pentru binele pacienților. Investiţiile făcute de către cadrele medicale au început în 2006, când medicul Silviu Albu a preluat conducerea spitalului și a plătit mii de euro din banii lui ca să cumpere aparatură medicală de care avea nevoie.

Până în 2008, pacienţii secţiei de ORL aveau o singură toaletă, iar duşul era la subsol. Acum, datorită medicilor, situaţia s-a schimbat.

Primăria Cluj-Napoca alocă 14 milioane de lei pentru spitale, în 2019

Sprijinul financiar acordat în 2019 din bugetul Municipiului Cluj-Napoca pentru structurile spitalicești care nu se află în subordinea municipalității a crescut cu 65% față de anul precedent.

Astfel, valoarea totală a alocărilor pentru spitale în 2019 se ridică la 14.776.528 lei. 13.392.000 lei este valoarea sprijinului financiar pentru 11 instituții spitalicești din Cluj-Napoca, iar 1.384.528 lei sunt alocați pentru lucrări de amenajare a căilor de acces și a curților spitalelor. Din această sumă Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca a încasat 490.000 lei.

Cazul falsului medic de la Spitalul CF Cluj-Napoca

Crina Nistor ar fi practicat fără drept timp de 10 ani oftalmologia la Spitalul CFR din Cluj-Napoca alături de soţul ei, un cunoscut şi apreciat chirurg oftalmolog. Acestea sunt acuzaţiile de la care a pornit ancheta.

Sesizată de Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Cluj a început să cerceteze, săptămâna trecută, cazul de la secţia Oftalmologie a Spitalului CFR Cluj-Napoca.

Parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a afirmat că Melania Crina Nistor ar fi practicat în ultimii 10 ani specialitatea de Oftalmologie la spitalul CFR din Cluj-Napoca alături de soţul ei, fără a avea acest drept, practic ea nefiind încadrată legal în cadrul unităţii medicale.

Crina Nistor ar fi avut specialitatea de medic de familie până în octombrie 2018, când şi-a dobândit calificarea de medic oftalmolog.

„Ea opera ilegal cu soţul ei, iar zilele trecute, când soţul ei a fost plecat, consulta pacienţii fără să aibă niciun drept. Există informaţii că această doamnă doctor opera ca mâna întâi sau mâna a doua şi cu mulţi ani în urmă, în perioada în care ea avea doar specialitatea de medicină de familie”, a declarat parlamentarul.

Crina şi Marius Nistor deţin de asemenea cabinetul privat Optinis, amplasat vis-a-vis de spitalul CFR.

„Există indicii foarte clare că ea nu a practicat niciodată nici măcar medicina de familie. Cele 3 cabinete de medicină de familie pe care le frecventa ea erau doar mijloace de racolare a pacienţilor pe care îi trimitea să fie operaţi de soţul ei”, a declarat Emanuel Ungureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.