Sute de oameni au venit la standul României şi s-au interesat de ofertele turistice ale ţării noastre, în prima zi de la deschiderea târgului de turism de la Berlin destinat publicului larg, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Turismului remis catre Agerpres.

”În prim-planul atenţiei au fost cei 40 de coexpozanţi, agenţii de turism, companii aeriene şi autorităţi locale, care au dat informaţii turiştilor interesaţi şi au prezentat ofertele turistice pregătite special pentru vizitatorii germani de la Târgul de Turism din Berlin. Ministerul Turismului a pus la dispoziţie standul de la ITB, în suprafaţă de 239 de metri pătraţi, agenţiilor şi operatorilor economici din domeniul turismului interesaţi să promoveze în Germania ofertele pentru ţara noastră. Dacă artiştii au fost cei care i-au atras la standul României pe germani, cel mai important rol la ITB Berlin l-au avut turoperatorii, agenţiile de turism, companiile aeriene şi autorităţile locale care au prezentat oferta turistică a României”, se arată în document.

Conform instituţiei, vizitatorii au venit în număr mare la standul României şi datorită artiştilor prezenţi.

”Toţi artiştii care i-au atras pe berlinezi cu dansuri, cântece şi mostre de măiestrie tipice ţării noastre au venit în sprijinul promovării României fără a pretinde niciun fel de onorariu, în afara bucuriei de a pune umărul la îmbunătăţirea imaginii ţării noastre. În prima zi destinată publicului, ansamblul ‘Românaşul’ din Cluj a atras zeci de oameni la fiecare moment artistic prezentat la standul ministerului Turismului. România a profitat şi de prezenţa trupei ‘The Humans’, reprezentanta ţării noastre la Eurovision, care a susţinut un concert la ITB Berlin”, menţionează sursa citată.

Ministerul Turismului precizează că publicul german a avut şansa de a juca şah cu un campion mondial graţie prezenţei Mirunei Lehaci, românca de 13 ani care este campioană mondială la juniori.

”La standul României, germanii pot lua parte şi în ultima zi a târgului la veritabile momente de sărbătoare datorită ansamblului Junii Sibiului care, la fel ca la Târgul României, vor prezenta dansuri populare şi tradiţii din toate regiunile istorice ale României. Meşterul popular Sebastian Paic susţine, de asemenea, ateliere de încondeiat ouă”, precizează comunicatul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.