Miniștrii de externe din mai multe țări europene se reunesc luni la Londra pentru discuții „capitale” despre Ucraina, în contextul ultimatumului adresat Rusiei de aliații Kievului pentru un armistițiu de 30 de zile. Reuniunea are loc la două zile după vizita liderilor Franței, Germaniei, Poloniei și Marii Britanii la Kiev, relatează Agerpres.

La întâlnirea de la Lancaster House participă miniștrii de externe ai Marii Britanii, Germaniei, Poloniei, Spaniei și UE. Franța este reprezentată de ministrul delegat pentru Europa, iar Italia a trimis, de asemenea, un oficial. Discuțiile se axează pe consolidarea securității europene și susținerea Ucrainei.

Londra urmează să anunțe luni noi sancțiuni împotriva actorilor implicați în invazia rusă. Președintele rus Vladimir Putin s-a arătat deschis negocierilor, propunând o întâlnire joi la Istanbul, iar Volodimir Zelenski i-a răspuns cu o invitație personală. Nu este clar însă dacă o eventuală întâlnire depinde de un armistițiu prealabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.