În ultimele luni miniștrii României de la diferite departamente au efectuat multiple vizite în țări din Europa și nu numai. Cea mai recentă vizită a efectuat-o marți, 12 mai 2015, ministrul justiției, Robert Cazanciuc la Ierusalim. Potrivit oficialilor această vizită a fost o întâlnire de lucru cu ministrul desemnat al justiției din Israel, Ayelet Shaked.
Scopul vizitei la Ierusalim a avut în vedere cooperarea bilaterală în domeniul justiției dintre cele două țări și s-au concentrat pe soluții pentru dezvoltarea acesteia, în special prin intensificarea dialogului la nivel tehnic, în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și penală.
De asemenea ministrul justiției participă, în perioada 12-14 mai 2015, la cel de-al cincilea Forum Global pentru Combaterea Antisemitismului, conferință organizată de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Diaspora ale Statului Israel.