Ministrul Educației nu a prelungit mandatul șefului Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibuș. Postul este ocupat acum de Marinela Marc, directorul Colegiului Tehnic Napoca, care a mai ocupat funcția de conducere a ISJ Cluj.

”Dați-mi voie ca acum, la încheierea contractului meu managerial, să vă mulțumesc pentru tot ceea ce am reușit să facem împreună timp de aproape opt ani.
Prin toți profesorii, directorii și inspectorii săi, alături de elevi și părinți, învățământul preuniversitar clujean a ajuns, în acest timp, să fie cel mai bun din țară, să fie un exemplu – și motiv de invidie colegială pentru ceilalți -, să fie gazda olimpică a 120 de țări, să aibă cel mai… tare sediu și multe altele; dar, mai ales, a reușit să fie o extraordinară echipă, împreună cu care am muncit si am construit.
Nimic din toate acestea nu erau posibile fără să vă fi avut alături, mereu prompți și obiectivi în a reflecta, a lăuda și a critica deopotrivă, ajutându-ne să fim mereu mai buni și mai aproape de toți cei care cred în educația de calitate și în valorile sale.
Pentru toate acestea și pentru multe altele, pentru clipele minunate petrecute împreună, vă mulțumesc, dorindu-vă sănătate, succes și puterea de a trece cu bine peste aceste vremuri!”, a declarat Cuibuș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.