Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat, marţi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul Romarm, transmite Agerpres care citează surse judiciare.
Virgil Popescu a fost audiat în același dosar în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal – Victor Piţurcă, fiul acestuia – Alexandru Piţurcă şi directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, în legătură cu achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.
Pe fondul pandemiei generate de Covid, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Țuțu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de Pițurcă, două contracte de achiziție publică în condiții dezavantajoase pentru compania de stat, spun procurorii DNA.
Contractele vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție.
Prin demersurile lui Țuțu, Romarm ar fi fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei (1.729.516 milioane de euro), reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe în afara contractului.
De asemenea, în perioada 19 martie – 10 aprilie 202, Țuțu a cerut societăților implicate în achiziții introducerea în circuitul comercial de livrare de măști neconforme către MApN a unui prieten care nu avea nicio activitate comercială în domeniu și efectuarea către el a unor plăți în valoare de 40% din cota de profit sub aparența unui contract de consultanță.
În schimbul acestor „servicii” Țuțu a dat asigurări că are influență asupra funcționarilor din cadrul MApN și că îi va determina să încredințeze direct, fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să garanteze recepția produselor.
De asemenea, printr-un intermediar, Țuțu ar fi primit, la rându-i suma de 50.000 lei. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Potrivit CV-ului său, fostul ofițer SRI Gabriel Țuțu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții în diferite ministere, precum și la Loteria Română.