Răzvan Nicolescu, vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Europene pentru Energie, a fost, anterior, director „corporate affairs” la Petrom, cea mai mare companie românească.
Răzvan Nicolescu, cel care îî va succeda lui Constantin Niţă în postul de ministru al Energiei, dacă propunerea premierului Ponta va fi acceptată, va ajunge în această poziţie după ce a activat în cadrul OMV Petrom.
Compania petrolieră a anunţat într-o informare că Nicolescu nu mai este acum pe statele de plată. „Contractul de munca dintre compania noastra şi domnul Razvan Nicolescu a încetat în data de 28 februarie anul curent, la iniţiativa angajatului şi prin acordul părţilor.Deşi domnul Nicolescu nu ne-a precizat proiecţiile domniei sale de cariera, îi dorim succes în această nouă etapa şi suntem convinşi că va confirma şi pe viitor profesionalismul demonstrat ăn cei 5 ani petrecuţi în compania noastra” se arată în informarea companiei.
La doar 35 de ani, Nicolescu deține a doua funcție ca importanță pe care o are un român la nivel european, după cea de comisar european, pe care o ocupă Dacian Cioloş: în 2009 a fost desemnat de către Consiliul Uniunii Europene în Consiliul de Supraveghere al Agenției Europene de Reglementare în Energie, for unde în prezent ocupă funcția de vicepreședinte
Nu-i pe stat de plata, dar cu castig la ei. S-au pus om nu gluma, sa le mearga si lor(OMV ..) mai bine.