Vineri, 28 mai 2021, Stelian ION, ministrul Justiției, a organizat, la sediul Ministerului Justiţiei, o nouă întâlnire de lucru privind combaterea infracționalității de mediu.

Demersul a avut ca obiectiv aprofundarea discuțiilor privind măsurile necesare pentru eficientizarea şi specializarea urmăririi penale a acestui tip de infracţiuni. Au fost discutate şi aspecte privind necesitatea modificării legislației privind protecția mediului.

La întâlnire au participat reprezentanți ai: Parchetului de pe lângă Înalte Curte de Casație şi Justiție, Direcției Naţionale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităților Nucleare şi Administrației Naţionale Apele Române, precum şi reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care activează în domeniul protecției mediului, Fundaţia Carpathia – European Wilderness Reserve, World Wildlife Fund, Societatea Ornitologică Română, Asociaţia Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor „Valori Superioare”, Asociaţia „Act for Tomorrow”, Asociaţia Agent Green, Greenpeace, alături de domnul Mihai GOŢIU, activist de mediu.

Stelian ION: ”Sunt recunoscător pentru participarea amplă a reprezentanților din arcul guvernamental, autoritatea judecătorească şi societatea civilă. Întâlnirea de astăzi demonstrează angajamentul participanților de a construi împreună un viitor verde. Am decis să constituim un grup de lucru interinstituțional care se va ocupa de modificările relevante privind organizarea şi competențele în materia infracţionalităţii de mediu ale Ministerului Public. Acest format va fi coordonat de Ministerul Justiţiei. Aștept cu interes să vedem rezultatele acestui demers.

Sursa: juridice.ro

Citește și: DRUMUL CĂTRE LIBERTATE – AU SOSIT ZIMBRII DIN SUEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.