La conferința de lansare a proiectului european „Rampă temporară dezafectată, comunitate clujeană protejată”, găzduită de Primăria Cluj-Napoca, a participat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

În cadrul evenimentului, acesta a exprimat bucuria de a reveni mereu în Cluj, unde se desfășoară inițiative pozitive, evidențiind o diferență semnificativă față de București. Tánczos Barna a evidențiat proiectele la nivel local care transformă orașul Cluj într-un exemplu național de oraș verde.

„E o plăcere deosebită să revin la Cluj. Revin cu plăcere pentru că aici se întâmplă lucruri, practice, care sunt benefice mediului, naturii. Aceste lucruri sunt asumate la nivel decizional de Primărie. Pentru cineva care vine din București contrastul este uriaș.

La Cluj se întâmplă lucruri bune și este o plăcere pentru oricine să vină la Cluj pentru că aici nu sunt doar vorbe, sunt decizii grele care câteodată nu sunt populare. Nu sunt susținute de 90% din cetățeni, nu sunt decizii populiste. Organizarea traficului, crearea alternativelor pentru mobilitate verde, susținerea necondiționată pe termen lung a acestor politici nu aduce neapărat voturi pe termen scurt, dar transformă orașul într-un oraș verde, un oraș care deja în statistici arată mai bine. Sunt mai puține depășiri ale limitelor de poluare față de anii trecuți și măsurile pe termen lung își aduc roadele, își arată efectul, iar pentru acest lucru felicit întreaga conducere a municipiului pentru că dau un exemplu la nivel național”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Totodată, ministrul Mediului Tánczos Barna a mărturisit că Clujul a bătut Bucureștiul la capitolul „Vinerea Verde”, dar și că el începe să „fure” idei de la primarul Emil Boc:

„Urmăresc de doi ani de zile modul în care unele inițiative pe care le avem la București prind rădăcini aici la Cluj. Adevărul este că la capitolul Vinerea Verde domnul primar deja ne-a bătut la scor. Nu mai am idei, încep să fur idei de la dânsul. Este un exemplu de urmat pentru că făcând niște calcule statistice sunt nu doar 500 de mașini. Din calculele noastre sunt vreo 3.000 de mașini care în fiecare săptămână de Vinerea Verde rămân acasă. Și sunt mii de mașini care nu mai emit tone de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în atmosferă. Acest lucru este benefic clujenilor în primul rând, care vor respira un aer mai curat și mai sănătos, dar și pistele de biciclete sunt un exemplu de urmat. Am venit pe jos la Primărie pe niște străzi care arată ca în orice oraș european, curat, modern, cu trotuarul făcut, unde e o plăcere să mergi pe jos”, a mai precizat Ministrul Mediului.

Citește și: Fotomodelul Valentin Avram înșurubat într-o nouă funcție de conducere la Apele Române

2 COMENTARII

  1. Voi chiar credeti aiurelile despre comunitatea clujeana protejata.???Uitati-va In Somes,la limita cartierelor,la liziera padurilor.
    Clujul are o rampa ilegala de deseuri la care toata lumea inchide ochii.Pe malul stang al Somesului s-au facut sapaturi ilegale pe cca 270 ha,de sub care s-a furat balastul,sapaturi pana in panza freatica si gropile s-au umplut cu deseuri diverse din oras.Si nimeni nu vrea sa cerceteze amploarea furturilor,distrugerilor si a evaziunii fiscale.Si totul a pornit cu lucrarile de modernizare a aeroportului Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.