Codul Silvic a fost avizat de ministrul Mediului, Mircea Fechete, într-o formă care le vine ca o mănușă hoților de lemne. Prevederile care reușeau să țină în frâu mafia lemnului, cum ar fi confiscare mijlocului de transport cu care este scos din pădure lemnul furat au fost eliminate.
Măsura confiscării mijloacelor de transport este una dintre cele mai eficiente, cu efect de diminuare considerabilă a tăierilor ilegale. A fost introdusă în 2020 în Codul Silvic, la presiunea societății civile, cu scopul de a bloca lanțul de distribuție a materialului lemnos furat.
Și s-a dovedit a fi, în foarte scurt timp, un succes uriaș. În mai puțin de un an de la adoptarea acestei măsuri, doar în județul Suceava au fost confiscate 34 de camioane surprinse de polițiști în flagrant. Iar la nivelul întregii țări, sute de camioane au fost confiscate.
Din discuțiile pe care le-am avut în ultimii ani cu lucrători silvici am aflat că măsura confiscării camioanelor este un adevărat coșmar pentru proprietarii companiilor ce transportă lemn furat. În multe zone aceștia refuză să riște pierderea camioanelor și rețeaua mafiotă e pur și simplu blocată.
Având în vedere succesul dovedit al acestei măsuri, era de așteptat ca prevederea privind confiscarea camioanelor să rămână și în textul noului Cod Silvic, aflat în lucru de peste un an. Trebuie să știi că a și rămas, într-o formă diluată, dar numai în textul pus în dezbatere publică pe care l-am putut citi și noi, activiștii de mediu. Apoi, articolul a fost eliminat pe ascuns, chiar înainte de adoptarea legii de către Guvern.
Dar nu este totul pierdut. Putem obține reintroducerea în Codul Silvic a confiscării camioanelor ce transportă lemn furat cu ocazia dezbaterii parlamentare. Dacă mafia lemnului a fost mereu la ea acasa la Guvern, indiferent de la ce partid venea ministrul, în Parlament lucrurile stau diferit.
În acest moment, politicienii sunt între ciocan și nicovală. Pe deoparte e industria lemnului care sponsorizează, masiv, partidele de la putere. Pe de altă parte suntem noi, alegătorii. Pentru că e un an plin de alegeri, avem șansa să ne asculte și pe noi, indiferent cât de generoși sunt sponsorii de la partid. Dar numai dacă suntem extrem de mulți. Suficient de numeroși pentru a pune în pericol viitorul politic al acestor politicieni subordonați mafiei lemnului, arată reprezentanții Asociației Declic. Ei au formulat o petiție pentru modificarea Codului Silvic care poate fi semnată AICI
Sa fim si înțelegători!Baronii si grofii si-au clădit averile de miliarde si prin exploatarea si genocidul pădurilor .
Mafia lemnului nu doarme ea este mereu trează și la datorie ! La această caracatiță îi trebuie tăiate tentaculele din rădăcină să nu mai poată acționa !