Ministerul Mediului Costel Alexe are o expliație halucinantă vizavi de motivele care îl fac să nu interzică tăierile de păduri în această perioadă: ar prejudicia economia! Pe internet circulă imagini cu camioane întregi care transportă lemn.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, ministrul Costel Alexe a avut consultări cu specialiștii din cadrul ministerului, precum și cu mai mulți operatori economici, organizații și asociații, pentru a se analiza varianta stopării tăierilor legale din păduri, pe durata stării de urgență, solicitată de o parte din societatea civilă.
„Înțeleg emoția și temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanță militară emisă, prezența gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, a spus Alexe.
Potrivit comunicatului, după analizarea situației, s-a constatat că „măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie”. „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum”, a mai spus Costel Alexe.
Astfel, pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne. Mai mult, peste 100.000 de oameni ar urma să intre în șomaj tehnic sau ar fi concediați. „O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenți de sectorul silvic, ar fi sever afectați financiar și social prin această măsură. Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajați, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare și 7.000 de firme de prelucrare și din industria mobilei. Aceste consecințe ar adânci criza cu care se confruntă România acum. Pe plan economic, România ar avea mult de suferit, având în vedere faptul că sectorul forestier și al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB”, au mai arătat în comunicat reprezentanții Ministerului Mediului.
Potrivit documentului, stoparea tăierilor legale ar avea consecințe negative și pentru mediu. „Cele aproximativ două milioane de metri cubi de lemn proveniți din doborâturi de vânt ar ajunge să infesteze pădurea sănătoasă, așa cum s-a mai întâmplat și în alte țări din Europa, iar consecințele au fost extrem de grave. 52% dintre pădurile României sunt proprietate privată. Ar însemna să se dea o interdicție asupra fructificării proprietății private”, se mai spune în comunicat.
„Nu este bine și nici constituțional să luăm această măsură extremă. Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil, atât pentru valorificare, cât și pentru regenerare, pentru a proteja mediul și a combate schimbările climatice. Vom sta permanent în teren pentru că stoparea tăierilor ilegale rămâne cel mai important obiectiv asumat în acest mandat”, a mai spus ministrul Costel Alexe.
nu poate el sa ia aceasta decizie daca tatuca johanis nu vrea,de unde le -ar mai curge miere in buzunare
„3,5 milioane de gospodării din România” – TARA DE IMBECILI !
@sss pai si in zonele unde nu este alta sursa de incalzire ce sa faca oamenii?? Dummezeu a lasat padurile sa te folosesti de ele nu sa la ingradesti si sa te uiti la ele
regenerabila este daca se respecta prevederile din lege. Romania nu beneficiaza de aceasta resursa la potentialul maxim, asa ca statul ar putea planta niste pauwlonia pe o suprafata care sa sustina alea 3.5 milioane de presupuse gospodarii, si sa replanteze si repopuleze padurile, sa le declare zone protejate speciale. Daaaa nuuu Romania e tara in care vanatorii braconeaza in timpul liber si cand merg cu grupa pe teren se plang ca nu sunt exemplare in fond, tara in care padurarilor le cresc casele si conturile proportional cu disparitia padurilor si nimeni nu ii trage la raspundere. Pai mai Romane in Europa risti amenda ca doar te plimbi aiure pe langa carare sau ca strangi ciuperci,si faci si puscarie, cukmea toti respecta legile.