Deputatul PNL Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății care a batjocorit memoria celor uciși sau morți în timpul „pandemiei” ordonând înmormântarea lor goi, în saci negri de plastic, și fără posibilitatea de a fi nici măcar atinși de rude, a fost racolat de Securitate încă de pe băncile școlii.

Conform unei decizii eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității încă din 2021, dar neobservată până acum, Nelu Tătaru a fost recrutat în anul 1988, informează ȘtiripeSurse.

De observat că Nelu Tătaru mai primise o Adeverință de albire, în 2015, în care se menționa că pe baza verificărilor întreprinse de SRI în 2014 nu există date sau documente privind colaborarea pe-atunci senatorului PNL cu Securitate.

De subliniat că noua Adeverință stipulează că Serviciul Român de Informații semnalase CNSAS la acea dată că Nelu Tătaru NU FIGURA în Dosarul de Rețea în care ulterior, în 2021, A APĂRUT drept informator al Securității cu Angajament semnat. La data respectivă șefi ai SRI erau George Maior și Florian Coldea.

AMBELE DOCUMENTE, ÎN FACSIMIL, MAI JOS

Potrivit Securității comuniste, Nelui Tătaru a fost recrutat în perioada în care era elev la Liceul Sanitar din Suceava, „pentru încadrarea informativă a colegilor de studii” și a semnat un Angajament la data de 28.11.1988, iar numele conspirativ atribuit a fost „POPA”.

Cu toate acestea, CNSAS nu a găsit documentele informative ulterioare, pentru care a fost încadrat Tătaru de Securitate, astfel că Adeverința cu Nr. 1184 din 14/04/2021 menționează faptul că, în înțelesul legii, lui Nelu Tătaru nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității.

Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății în perioada „pandemiei” Covid-19, iar în prezent este deputat, lider al PNL Vaslui și candidat al PNL la șefia CJ Vaslui.

AMBELE DOCUMENTE ELIBERATE DE CNSAS:

Spălarea SRI-CNSAS din 2015:

activenews.ro

6 COMENTARII

  1. Exista o entitate care conduce din umbra România(tradatorii pacepisti din secu , esalonul ll din pcr-majoritar alogen si tarile a caror servicii ne-au facut lovitura )si care a promovat pe functii numai persoane care pot fi santajate daca incalca angajamentele catre entitate .Trist este ca entitatea coordoneaza organele si jutitia .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.