Ministrul Sănătății a decis să o demită pe Sorina Pintea de la conducerea Spitalului Județean Baia Mare și l-a numit pe Alexandru Oros, un alt manager de spital amendat că nu folosea biocide.
Potrivit unei scrisori deschise a lui Gabriel Zetea transmisă, vineri, ministrului Nelu Tătaru, propunerea pentru şefia spitalului era Vasile Pop, directorul medical al unităţii din anul 2013. „În plină criză de sănătate publică, aţi numit la conducerea Spitalului Judeţean Baia Mare o persoană care nu are nimic în comun cu actul medical, care nu cunoaşte acest spital şi care nu are competenţa şi experienţa de a gestiona această situaţie de criză. În propunerea pe care v-am înaintat-o joi am considerat că ar fi oportun să asigurăm continuitea şi să dispuneţi numirea dr. Vasile-Ioan Pop în funcţia de manager-interimar al Spitalului Judeţean din Baia Mare, director-medical al unităţii sanitare din anul 2013. Numirea liberalului Alexandru Oros în funcţia de nou manager al Spitalului Judeţean Baia Mare, nu se poate explica decât prin jocurile de putere ale unor oameni iresponsabili”, se arată în scrisoare.
Zetea susţine că Alexandru Oros, noul şef de la spital, nu are legătură cu activitatea medicală, nu a activat în domeniu din anul 2016, când şi-a terminat în condiţii controversate mandatul de manager al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. „Controalele efectuate de Ministerul Sănătăţii în anul 2014, în unitatea pe care Alexandru Oros o conducea de un an de zile, au scos la iveală deficienţe majore de administrare, spitalul din Sighet riscând, la acel moment, să fie retrogradat la un spital de nivelul V. Doi ani mai târziu, în mai 2016, controlul realizat de DSP Maramureş s-a soldat cu amenzi în sumă de 10.000 de lei pentru Spitalul Municipal Sighet, motivaţia pe scurt fiind aceea că unitatea medicală nu a utilizat deloc biocide şi că deşeurile medicale periculoase au fost depozitate în condiţii improprii, amendă care nu a fost contestată”, a subliniat preşedintele CJ Maramureş. Gabriel Zetea i-a cerut lui Nelu Tătaru să îşi reconsidere poziţia privind numirea noului manager al Spitalului din Baia Mare apreciind că nu este momentul pentru jocuri politice, ci pentru competenţa dovedită a profesioniştilor. „Înainte de a vă acuza de rea-intenţie, prefer să cred că sunteţi doar greşit informat de colegii din jurul dumneavoastră. Vă rugăm să lăsaţi judeţul Maramureş şi Spitalul Judeţean din Baia Mare să se managerieze la nivel local, aşa cum a făcut-o şi până în prezent”, a conchis preşedintele CJ Maramureş.