Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a rămas și el uimit despre testele de la CFR Cluj. însă a încercat să explice cumva această întâmplare.

„Lucrându-se în serie, există şi o probabilitate ca aceste teste să fie toate la fel, negative sau pozitive. Rezultatul unui test ţine foarte mult de aparat, de reactivi, de partea umană care lucrează.

Dacă reactivii nu au fost de o anumită calitate, putem să ne aşteptăm la acest rezultat, mai ales că erau la toate testele care s-au făcut, fals pozitive, prima dată şi negative, a doua oară. Fiecare punct de lucru îşi achiziţionează, în funcţie de aparatul pe care îl are, şi reactivii, şi testele”, a spus Nelu Tătaru, la Digi24.

Întrebat dacă nu i se pare ciudată situaţia de la CFR Cluj, Tătaru a spus: „Se poate întâmpla. Eu prefer, ca profesionist, să judec un caz sau un rezultat într-un context clinic şi să repet acel test de câte ori e nevoie.

Un test la un pacient infectat, care luat în prima sau a doua zi poate fi negativ, dar dacă îl iau după două, trei zile sau a cincea, a şasea zi, cât este perioada maximă de reflecţie, să fie pozitiv”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

CFR Cluj vrea să dea în judecată clinica unde au fost testați jucătorii

CFR Cluj s-a confruntat cu o situație delicată după ce în cadrul clubului au fost confirmate 26 de cazuri de COVID-19, dar probleme din Gruia au început să dispară, la ultima testare fiind depistați pozitiv doar cinci jucători.

Situația confuză din ultima perioadă îi va face pe cei de la CFR să acționeze în instanță clinica din București unde au fost testați pozitiv membrii echipei, care, ulterior, la următoarele două testări, efectuate în Cluj, au ieșit ”negativi”.

De asemenea, CFR Cluj ar solicita și daune financiare clinicii, în valoare de câteva sute de mii de euro, considerând că testele au avut un rezultate false pozitiv, situație ce a prejudiciat clubul atât financiar, cât și din punct de vedere emoțional.

Explicația medicului Virgil Musta

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a încercat să găsească câteva explicații pentru rezultatele bizare ale testelor COVID-19 efectuate recent de clubul CFR Cluj.

O greșeală la testare este varianta cea mai plauzibilă, consideră Virgil Musta. Totuși, medicul spune că pot exista mai multe cauze pentru aceste rezultate pozitive transformate imediat în negative.

„Este o situație inedită și interesantă. Mi-e foarte greu să spun exact, pentru că, teoretic, se poate ca testele pozitive sau cele negative să fie fals pozitive sau fals negative din mai multe motive. Poate fi tehnica care s-a folosit sau poate inadecvențe în martorul care s-a luat în considerare când s-au făcut testele. Probabil deficiențe în procedura efectuării testelor. Pot exista și alte cauze pe care aș prefera să nu le comentez.

Am avut și noi o situație în Timișoara, la Spitalul Odobescu, când s-au născut în aceeași perioadă nouă copii. Aceștia au fost testați pozitiv la COVID-19. Deoarece se știe că nu se transmite virusul de la mamă la făt am fost contrariat, am repetat testul și am contestat că tehnica folosită nu a fost cea corespunzătoare și au ieșit fals pozitive.

Din punct de vedere medical există riscul ca testele să nu aibă sensibilitate 100%, dar asta nu se întâmplă la 10 persoane în același timp. Cel mai probabil a fost o greșeală în efectuarea testului.

Depinde și de performanța echipamentelor care efectuează investigația de laborator, dar aș prefera să nu intru în subiect, pentru că, după, toată lumea ar găsi o modalitate de a fenta testul”, a declarat Virgil Musta, la Digi Sport Special.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.