Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, 8 martie, că este necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii. Afirmația ministrului vine după ce președintele Klaus Iohannis și prima doamnă Carmen Iohannis au efectuat o vizită de stat în Japonia și doar drumul celor doi i-a costat pe români peste 500.000 de euro.

Conform BoradingPass, avionul a zburat pe ruta: București-Sibiu-Baky-Tokyo.O oră de zbor cu acest avion privat costă în jur de 20.000 de euro. Având în vedere că zborul până în Japonia durează aproximativ 12 ore dus și 12 ore întors, Administrația Prezidențială a plătit peste 500.000 de euro pentru toată aventura.

„O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului, transmite Agerpres.

El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi „toată lumea a fugit de aşa ceva”, pentru că nu au vrut să fie li se reproşeze astfel de cheltuieli. „Eu cred că e necesară această cheltuială. (…) În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cum vorbeam mai devreme, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider că – sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat – în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa”, a afirmat acesta. Grindeanu a precizat că pe vremea în care a fost premier a mers în vizite doar cu avioane Tarom.

Citește și: Liviu Man, despre injustiția justiției de la Cluj: Statul paralel nu a dispărut și nici nu va dispărea curând

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.