Aseară, în jurul orei 22.00, un accident de circulație s-a produs pe raza localității clujene Bonț. O minoră însărcinată și alte trei persoane au ajuns la spital.

Din primele informații, șoferul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa dinspre Nicula înspre Sic, ajuns pe raza localității Bonț, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit șoseaua, a evitat un stâlp de beton, însă s-a oprit într-un capăt de podeț pe care l-a distrus. Potrivit dej24.ro, în mașina condusă de șoferul în vârstă de 19 ani, din localitatea Sic, se mai aflau încă trei persoane, o minoră în vârstă de 15 ani însărcinată în luna a cincea, un alt tânăr de doar 16 ani și un bărbat de 32 de ani. Ultimul dintre ei a rămas blocat în autovehicul și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l elibera.

Toți cei patru tineri au fost răniți în urma impactului violent cu structura de beton și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit de urgență mai multe ambulanțe de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.

Toate cele patru victime au fost transportate la spital. Cel mai grav rănit a fost bărbatul de 32 de ani aflat pe bancheta din spate, acesta fiind trimis la UPU Cluj pentru investigații amănunțite. Minora de 15 ani însărcinată a suferit un traumatism de bazin, însă sarcina nu i-a fost pusă în pericol.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili modul exact în care s-a petrecut accidentul. Polițiștii iau în calcul două variante: fie șoferul a apăsat prea tare pedala de accelerație, mai ales că nu s-au găsit urme de frânare pe carosabil, fie a adormit la volan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.