Clujenii sunt „blestemați” cu străzi care de luni de zile sunt lăsate în voia Domnului, iar constructorii se fac că plouă.

Una dintre acestea este și strada Iuliu Maniu, unde de o săptămână se tot încearcă desfundarea canalizării cu utilaje mari, asta în contextul în care au spart drumul făcut pentru această misiune imposibilă.

Săracul clujean face slalom în fiecare zi printre muncitori și utilaje, iar posibilitatea rezolvării acestei probleme încă se lasă așteptată.

Reamintim că Gazeta de Cluj a relatat, cu lux de amănunt despre modernizarea străzilor Iuliu Maniu și Bolyai Janos, străzi care fac legătura cu bulevardul Eroilor Piața Unirii și Bulevardul 21 Decembrie 1989, până în Piața Avram Iancu.

Jurnaliștii de la Gazeta de Cluj s-au plimbat pe cele două străzi, pentru a vedea exact care este situația. Lucrările de reabilitare a străzilor a scos la suprafață gropi și noroi peste tot. Podețele despre care am pomenit adineauri lipsesc cu desăvârșire, iar cei care își încearcă nocul să tranziteze această „zonă de război” din centrul Clujului se poate trezi cu surprize, în timp ce trebuie să „danseze” printre mormanele de moloz. Un clujean a precizat pentru ziarul nostru că se simte ca într-un sat de munte. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.