Mircea Geoană
Sursa foto: Facebook/ Mircea Geoană

”Am reîntâlnit-o la Washington pe Avril Haines, Directoarea Comunității de Informații a Statelor Unite. Într-o lume extrem de complicată, în care proliferarea războaielor și atacurile la adresa valorilor noastre și democrației sunt amenințări permanente, unitatea noastră si leadershipul Statelor Unite sunt vitale” a scris pe Facebook candidatul prezidențial Mircea Geoană, care a însoțit textul și cu o fotografie.

Avril Haines este un înalt oficial guvernamental care îndeplinește funcția de director al informațiilor naționale în administrația Biden, fiind prima femeie care a ocupat acest rol. Haines este la bază CIA, pe care a condus-o în calitate de director adjunct în administrația Obama. (B.T.I)

sursa inpolitics.ro

FOLOSESTE CONTUL DE FACEBOO

1 COMENTARIU

  1. Fiul unui general, comndant de armă, Apărare Civilă, în „regimul de tristă amintire și sinistra lui soție”. Nu e numai secretar OTAN e membru Institutul Aspen.
    Înă o dovadă că toate statele au fost, sînt, în mâna cîtorva, împărțirea țărilor pe regimuri e doar de ochii lumii.
    Dacă-i așa, și toate drumurile duc la Roma, atunci nu numai că n-a fost revoluție la 89, nu a fost nici lovitură de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.