Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, va efectua sâmbătă o vizită în Cluj Napoca.
Pe lângă el vor fi prezente și alte personalități, ținând cont de faptul că evenimentul este organizat de Institutul Aspen România, sub egida „Aspen Dialogues – Viziune, Inovare şi Transformare”.
Mircea Geoană va dialoga cu antreprenori români recunoscuți, tineri inovatori, reprezentanți ai acceleratoarelor de start-up-uri, finanțatori din zona de venture capital, precum şi membri ai comunității Aspen, absolvenți ai programelor de leadership ale Institutului Aspen.
Inovarea şi adoptarea noilor tehnologii reprezintă cheia creşterii productivității şi a prosperității. România este încă în urma altor țări din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est din punct de vedere al inovării, conform European Innovation Scoreboard 2022, iar accesul la capital, în special la capitalul de risc, ramâne scăzut.
Cu toate acestea, ecosistemul de inovare este în curs de dezvoltare în România, iar Cluj-Napoca este unul dintre principalele hub-uri care conectează start-up-uri şi tineri antreprenori cu potențial cu furnizori de know-how şi posibili investitori.
Conversația va aborda următoarele teme relevante:
• Un parteneriat al inovării: între mediul public, cel academic şi cel privat.
• Tehnologii emergente în care ar trebui prioritizate investițiile.
• Oportunităţile pentru tinerii inovatori: finanțarea start-up-urilor cu ajutorul programelor de accelerare, platforme de transmitere a know-how-ului.