Mişcarea de Reciclare ajunge sâmbătă, 11 iulie 2009, la Cluj la a cincea oprire din această vară. “Au fost 5 săptămâni pline: după ce am transformat Televiziunea Română în verde, pe 11 iunie la Bucureşti, au fost înrolate Galaţiul, în 20 iunie, Iaşiul în 27 iunie, Motocicliştii de la Festivalul Moto – Tg. Secuiesc între 3 şi 5 iulie, iată-ne la Cluj sâmbătă, 11 iulie”, arată un comunicat remis de organizatorii campaniei. La Cluj, mişcarea de reciclare îşi propune să facă într-o zi cât alţii în trei. Astfel, la prima oră vor fi organizate momente de freeze alături de voluntari, vor fi distribuite materiale informative şi mere verzi şi vor fi “culese” pentru “capsula timpului” gândurile clujenilor. Mişcarea de reciclare se va desfăşura începând cu ora 9 la cortul din parcarea Iulius Mall. Trupele Mişcării de Reciclare vor mărşălui ecologic, pe biciclete şi role, între orele 11:00 şi 12:30 pe traseul Mihai Viteazul – Regele Ferdinand – Bd. 21 Decembrie 1989 – Piaţa Ştefan cel Mare – Piaţa Cipariu – Piaţa Mihai Viteazul.  La ora 12:00, cei 19 “ofiţeri” vor strânge rândurile alături de toboşarii de la Drum Cafe în zona Pieţei Ştefan cel Mare.  La ora 19, în parcarea Iulius Mall echipa TVR Cluj va organiza un concert Sarmalele Reci şi Timpuri Noi cât şi pentru numeroase concursuri şi surprize eco! Concertul va fi transmis live începând cu ora 22:00 pe TVR3 şi TVR Internaţional. Următoarele bătălii de pe agenda Mişcării vor avea loc la Braşov pe 18 iulie, la Craiova pe 25 iulie şi la Constanţa pe 01 august. Mişcarea de Reciclare este primul proiect naţional de educare a publicului larg în privinţa reciclării (ambalaje, DEEE şi alte tipuri de deşeuri reciclabile). Patronată de Ministerul Mediului, organizată de Roddia şi având ca principal partener Societatea Română de Televiziune, Mişcarea de Reciclare îşi propune să devină platforma naţională de încurajare a reciclării, care va implica atât publicul larg, prin conştientizare şi informare, cât şi autorităţile, companiile şi Organizaţiile Neguvernamentale, prin găsirea, implementarea şi comunicarea unor soluţii specifice domeniului reciclării.  

Simona Curcian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.