Ziarul Financiar şi Omniasig organizează Conferinţa “Piaţa asigurărilor în Transilvania”, joi, 9 iulie, la Hotel Opera Plaza Cluj, sala Cristal începând cu ora 09.00.

La eveniment au confirmat participarea Mişu Negriţoiu, Presedinte Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Mihai Tecău, CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group, Ioan Tecar, Proprietar MG-Tec, Costi Stratnic, Chief Sales Officer OMNIASIG Vienna Insurance Group, Aurelia Cristea, Deputat PSD Cluj, Membru al Comisiei de Buget-Finanţe, Bogdan Tudor, Chief Underwriting Officer OMNIASIG Vienna Insurance Group şiConstantin Adam, Director General ASICONS Broker.

Regiunea Transilvania contribuie anual cu aproximativ 15% din primele totale subscrise de companiile locale de asigurări, însă potenţialul pieţei din regiune este mult mai mare. Economia Transilvaniei arată mult mai bine decat restul ţării, fiind caracterizată de cea mai mică rată a şomajului după regiunea Bucureşti-Ilfov şi salarii medii mai mari ca în alte judeţe. Cu toate acestea, asiguratorii nu au reuşit să ia mai mult business de aici şi să salte şi mai mult afacerile din regiune.

La nivel naţional, gradul de cuprindere în asigurare este de 1,3%. Aceste calcule simple arată că există loc de creştere pentru asiguratori în regiune atât în zona de retail, cât şi pe segmentul destinat companiilor.

În acest context, Ziarul Financiar şi Omniasig aduc la aceeasi masă reprezentanţi ai companiilor de asigurări, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai administraţiei locale şi ai mediului de afaceri la o dezbatere despre cum pot contribui asigurările la dezvoltarea afacerilor locale.

Pentru mai multe detalii despre eveniment şi înscrieri accesaţi www.zf.ro/conferinte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.