A doua zi după ce Guvernul Dăncilă a căzut, Tribunalul București  a decis definitiv că posibila mită de 500.000 de euro, din curtea SRI, nu mai poate fi investigată. Instanța a considerat netemeinică redeschiderea cazului. Faptele au fost sesizate în anul 2015 când Tiberiu Urdăreanu le-a povestit procurorilor DNA cum a plătit, cu sacoșa, o jumătate de milion de euro pentru finanțarea partidului lui Gabriel Oprea, chiar în curtea SRI și în prezența fostului director al serviciului, George Maior.

Maior scos din schemă de soția lui Țuluș

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a ”turnat”, în 2015, în fața fostei procuroare DNA Claudia Roșu – soția celebrului procuror Doru Țuluș – faptul că, în cursul anului 2014, la cererea expresă a lui George Cristian Maior, director în funcție al SRI la acea dată, i-ar fi dat lui Gabriel Oprea suma de 500.000 de euro. Banii ar fi fost înmânați chiar în curtea Serviciului Român de Informații din Băneasa, iar plata ar fi avut loc în prezența lui Maior, dar și a afaceristului Nicolae Dumitru, zis „Niro”.

Suma în cauză ar fi reprezentat o „sponsorizare” pe care Urdăreanu a făcut-o, la cerere, pentru partidul condus de Gabriel Oprea, Uniunea Națională pentru Progresul României, iar beneficiarul avea, la acel moment, calitatea de ministru de Interne. Interesant este că, după primirea denunțului, procuroarea Claudia Roșu nu l-a folosit pentru a începe urmărirea penală, ci s-a sesizat din oficiu, deschizând o lucrare penală in rem doar în ceea ce îi privește pe Urdăreanu, în calitate de plătitor, pe Gabriel Oprea, în calitate de beneficiar al sumei, și pe Nicolae Dumitru zis „Niro”, ca martor ocular, ”uitându-l” complet pe George Maior.

Iar în privința denunțului scris de Urdăreanu, DNA a decis să-l plaseze la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor. Jurnalul National scrie că ulterior, partea din dosar rămasă la DNA a fost clasată de procurorul de caz, existând informații, pe surse, conform cărora ordonanța de clasare ar fi fost confirmată chiar de Laura Kovesi.

A căzut Guvernul, a căzut și dosarul

Evoluția în instanță a acestui dosar este cel puțin interesantă. În 22 mai 2019, DNA a formulat către Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție solicitarea de redeschidere a urmăririi penale, practic în aceeași zi cu emiterea Ordonanței de redeschidere a urmăririi penale a cărei confirmare a cerut-o. Judecător de cameră preliminară a fost MaricelaCobzariu, magistrat care se regăsește, astăzi, în componența completului de 5 judecători învestit să judece contestația în anulare formulată de fostul lider al PSD împotriva deciziei de condamnare la trei ani și jumătate de închisoare, pronunțată de un alt complet de 5 judecători în 27 mai 2019. Adică, cu cinci zile după ce a intrat pe rol cererea DNA cu privire la redeschiderea dosarului privind banii lui Urdăreanu. Judecătoarea Cobzariu a decis să ia în discuție acest dosar abia pe 31 mai și a amânat pronunțarea pentru 28 iunie, când a constatat că Înalta Curte nu este competentă să judece această speță, întrucât niciuna dintre persoanele vizate nu are calitate care să atragă competența ÎCCJ. Și a declinat competența către Tribunalul București.

La tribunal, cauza a fost înscrisă pe rol la data de 8 iulie, iar primul termen a fost stabilit pentru 25 iulie. Când a fost amânată în vederea obținerii unor relații de la DNA. La termenul din 13 septembrie, cauza a fost din nou amânată pentru 27 septembrie. Și, din nou, are loc o stranie coincidență. În 27 septembrie s-a amânat pronunțarea pentru 4 octombrie, în condițiile în care, pe 1 octombrie, Opoziția a depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Pe 2 octombrie, Parlamentul a decis să dezbată moțiunea pe data de 10 octombrie, astfel încât, în ședința din 4 octombrie, Tribunalul București a amânat pronunțarea hotărârii cu privire la cererea DNA pentru 11 octombrie. A doua zi după moțiune, când Guvernul a fost demis, tribunalul a decis ca acest dosar să rămână bun clasat.

„În temeiul articolului 225, alineat 4 Cod procedură penală, constată netemeinicia Ordonanței nr. 64/C1/2019, din data de 22.05.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1024/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În consecință, respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale sus-menționate”, se arată în hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară a Tribunalului București, emisă în data de 11 octombrie 2019.

Fostul șef al SRI a făcut „potecă” între SIIJ și DNA

Demn de semnalat este și faptul că, toată vara care s-a încheiat, fostul director al SRI George Cristian Maior, persoana care are legătură directă cu acest dosar, s-a plimbat, la București, între sediile Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și DNA, unde a fost audiat în calitate de martor. La SIIJ, în dosarul în care Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat pentru episodul din 2011, privind aducerea ilegală în țară a lui Nicolae Popa, iar la DNA, într-o speță referitoare la o vizită efectuată de Liviu Dragnea și de Sorin Grindeanu la Washington, la începutul anului 2017, după alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Ambele vizite la Procuratură, catalogate de Maior ca fiind unele plăcute, au avut loc după ce DNA a solicitat instanțelor de judecată redeschiderea urmăririi penale în cauza privind afirmațiile lui Tiberiu Urdăreanu, cu privire la jumătatea de milion de euro plătită către Gabriel Oprea, în curtea SRI, în prezența lui Maior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.