Scandaloasa arestare a comisarului-şef Traian Berbeceanu

Vinerea trecută am stat o zi întreagă de muncă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe Batiştei. Nemîncat, fără să beau apă, fără ţigări. Se judeca recursul, cu trei judecători, de continuare cu încă 30 de zile a reţinerii comisarului-şef Traian Berbeceanu. Voi începe cu concluzia : cum credeţi că merge justiţia într-o ţară condusă de Traian Băsescu şi Victor Ponta ? Şi să vă raspund : seamănă leit cu Traian Băsescu şi Victor Ponta. Seamănă leit cu Administraţia Prezidenţială (să nu-i uităm pe ce doi Iulieni, Fota şi Chifu, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Diaconescu şi toată fauna !), cu guvernul lui Victor Ponta (cu ai săi Cazanciuc la Justiţie şi Stroe la Interne), cu cei vreo 600 de parlamentari (cîţi sînt corupţi şi penali dintre ei ?), cu Daniel Morar, Laura Codruţa Kövesi, Oana Schmidt-Hăineală, Tiberiu Niţu, Alina Bica, Alina Ghica, Cristi Dănileţ şi tutti quanti. Şi încă o întrebare : cîtă încredere şi cît respect merită o justiţie condusă de Traian Băsescu şi de Victor Ponta ? Aţi avea încredere să-i cădeţi în gheare acestei justiţii cunoscută bine pînă la Bruxelles şi pînă la Washington ?

Preşedintele completului de trei judecători era Constantin Valentin-Horia Şelaru. Pentru mine, ca editor, o curiozitate absolută : personaj în multiple afaceri evocate în două cărţi pe care le-am publicat în ultimii cinci ani, “Prădarea României” şi “România penală”. Pentru clarificare, iată cum apare judecătorul Şelaru în “România penală” : “Cu trei săptămîni în urmă, spre disperarea şefilor Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la cunoştinţa publică rezoluţia emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în data de 28 ianuarie 2010, în dosarul nr. 30D/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş ş.a., cu privire la suspiciunea de săvîrşire a infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi tentativă de subminare a economiei naţionale, motivîndu-se că faptele nu există. Grupul Stolojan-Udrea-Cocoş a fost albit printr-o rezoluţie întinsă pe 14 pagini, care a fost emisă după trei ani de la demararea cercetărilor asupra acestora, în ianuarie 2007. Rezoluţia este semnată de procurorul Valentin Horia Şelaru şi a fost emisă la scurt timp (o lună şi trei săptămîni) după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Procurorul Şelaru a finalizat acest dosar după ce alţi trei procurori care au lucrat în cauză, respectiv procurorii-şefi adjuncţi ai DIICOT Cirprian Nastasiu şi Angela Ciurea şi procurorul-şef de birou Doru Ioan Cristescu, au trebuit să părăsească Parchetul, primii doi forţat, al treilea prin pensionare. De ce au trebuit să plece din DIICOT trei procurori profesionişti care au demarat şi au căutat să aprofundeze cercetările în această cauză ? Cum s-a ajuns ca această cauză complexă şi complicată să fie soluţionată cu NUP de un procuror anonim, adus din provincie (de la DNA Braşov) şi suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret ?”

Aveam motive să vreau să-l văd la faţă pe fostul procuror Şelaru, azi judecător la Înalta Curte. Încă tînărul judecător, cu ochelari eleganţi, preţios, onctuos, lichidase spectaculos dosarul Alro, prezentat pe larg în “Prădarea României”. Iar cariera sa a fost fulgurantă : de la sergent-major, procuror la Braşov (i se impută pe tot Netul cazul faimos al lui Sorin Crivăţ, tînăr ofiţer de informaţii mort în puşcărie în condiţii neclarificate), procuror DIICOT, procuror DNA şi, în fine, judecător la ÎCCJ, fără să fi judecat pînă atunci vreun proces. Şi, ca şi judecătorul Iulian Dragomir, e şi el “cu naşul în suflet”. Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea l-a avansat şi pe Horia Şelaru de la gradul de sergent-major la cel de locotenent-colonel în rezervă în 2011. Şi chiar acestui judecător îi căzuse “să se ocupe” de comisarul-şef Traian Berbeceanu ! Îmi pare rău pentru dumneavoastră, domnilor ziarişti şi televizionişti, vineri aţi ratat un moment istoric.

Preţ de şapte ore, începînd de la 9 dimineaţa, comisarul Berbeceanu a stat în boxă împreună cu materia sa de lucru cotidiană şi a aşteptat, aşa cum au aşteptat şi prietenii, şi susţinătorii săi, numeroşi şi clarificaţi, în bănci sau pe culoare. În aceeaşi zi de vineri s-a judecat şi recursul fostului deputat PDL Mihail Boldea din Galaţi, cel cu casele şi apartamentele persoanelor în vîrstă, cu daune de peste un milion de euro şi cu fuga în Africa. Sîmbătă, Boldea a fost eliberat la Galaţi. Traian Berbeceanu mai aşteaptă decizia pînă marţi. Partea plină a paharului a fost prestaţia excepţională a avocatului lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu, din Deva, care făcea, de fapt, la limita suportabilului, rechizitoriul procurorilor, al judecătorilor şi al sistemului de justiţie. Apărarea avocatului Tiliciu ar merita să fie tipărită integral, dacă forma ei scrisă există. Traian Berbeceanu a fost arestat pe baza a 21 de declaraţii luate toate în mediul infracţional, de la cei cercetaţi sau/şi arestaţi de comisar. Ultimul e deputatul PDL Mircia Muntean, fostul primar al Devei, care a fost condamnat în vară, pe baza dosarului instrumentat de comisarul Berbeceanu şi echipa sa, la patru ani cu suspendare (de ce cu suspendare ?) şi cu plata unor despăgubiri consistente (333 743 de dolari, plus dobînda datorată din 1999 încoace). Împotriva regulilor, DIICOT nu a făcut recurs. Dar, ca din întîmplare, în aceleaşi zile a obţinut de la Mircia Muntean o declaraţie împotriva lui Berbeceanu. Mircia Muntean s-a lăudat la Deva cu aranjamentele sale cu DIICOT, iar poliţiştii lui Berbeceanu l-au înregistrat… În ce ţară un deputat mai rămîne deputat după o condamnare definitivă şi irevocabilă de patru ani ? În ţara PDL, a lui Traian Băsescu, şi în ţara USL, a lui Victor Ponta, bineînţeles.

Trebuie să adaug aici o stranie coincidenţă. În deschiderea procesului, judecătorul Horia Şelaru, preşedintele completului, l-a întrebat pe comisarul Traian Berbeceanu dacă se simte bine, dacă nu are nimic de reproşat şi i-a reamintit – era nevoie ? – că este ofiţer. O coincidenţă suspectă, profund suspectă ! Tocmai pentru că la precedenta înfăţişare la Înalta Curte – atunci a fost judecat de Iulian Dragomir, omul cu naşul – comisarul Berbeceanu a vomitat de două ori în maşina care îl aducea la tribunal. Şi a fost în timpul audierii ca o legumă, incapabil să răspundă la întrebări simple. Colegii săi de la Crimă Organizată nu l-au recunoscut deloc şi susţin că avea toate simptomele unui om drogat.

Nu voi face nici o încheiere la acest articol pentru că afacerea arestării comisarului-şef Berbeceanu e departe de-a se fi încheiat. Rămîne acum de văzut cine va fi sacrificat din reţeaua care l-a arestat pe comisar, pentru că adevăraţii vinovaţi sînt prea mulţi şi prea importanţi. Un ţap ispăşitor pentru încercarea de a justifica, de a acoperi această atît de scandaloasă arestare. Procurori DIICOT din Alba ? Procurori DIICOT de la centru ? Chestorul Ioan Căbulea, fost ministru adjunct de Interne şi un apropiat al lui Ioan Rus ? Sau şi alţii care acoperă mafia pădurilor din judeţ, cu probabile ramificaţii în toată Transilvania ? Ofiţeri din SRI ? Vreun ministru ? Doi ?

Petru Romoşan

preluare cotidianul