Ieri, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători, a fost ridicat de poliţişti şi va fi dus în arest, în baza mandatului de executare emis de instanţă.

Mihai Stoica a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Capitală şi urmează să fie dus în arest, în baza mandatului de executare emis de instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

Astfel, fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani şi opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi fostul impresar Ioan Becali – câte şase ani şi patru luni, impresarul Victor Becali – patru ani şi opt luni, fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal – trei ani, o lună şi zece zile, iar fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu – trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.