PRimarul Emil Boc a declarat că ucrările de pe strada Bună Ziua vor fi gata în 15 mai 2020, cu o lună şi jumătate înainte de termenul care era prevăzut în contract.

Lucrările au demarat la jumătatea lunii iulie a anului trecut

După modernizare, strada Bună Ziua ar urma să aibă 3 benzi de circulație (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete, 2 trotuare. Anul trecut, Tarcea declara că în primăvara lui 2019 vor demara lucrările pentru lărgirea străzii Bună Ziua.

Valoarea totală a investiției se ridică la 19,7 milioane de lei. Durata de realizare este de 12 luni, iar finanțarea se va face din bugetul local.

Mai mult, pentru descongestionarea traficului în zonă, Primăria Cluj-Napoca mai are în vedere și amenajarea a 2 sensuri giratorii: la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului și la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.

Un număr de 64 de parcele de teren private, în suprafaţă de 2.381 mp, au fost expropriate pentru lărgirea străzii Bună Ziua, evaluate individual de către societatea Neoconsult Valution la suma totală de 1,3 milioane de lei. Terenurile au suprafeţe cuprinse între 1 şi 215 mp.

La acestea se adaugă 10 proprietăţi, în suprafaţă de 16.252 mp, care aparțin deja municipalităţii. Potrivit raportului de evaluare, prețurile pe metru pătrat pe care le-a plătit administrația locală clujeană au fost în unele cazuri de 8 euro (fără TVA), iar la altele, de peste 163 de euro (fără TVA). 

Strada Bună Ziua, din cartierul cu acelaşi nume, a fost trecută în urmă cu mai bine de 10 ani la CNADNR (actuala Companie Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.), care a investit în modernizarea ei, și era cerută de aproape trei ani de primăria clujeană, care dorește să o lărgească la 16 m. Hotărârea de guvern privind trecerea străzii în patrimoniul municipiului a fost aprobată în mai 2018, potrvit monitoruldecj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.