Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean, a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea lucrărilor necesare pentru modernizarea a două corpuri de clădire ale instituției medicale.

Sunt, astfel, vizate pavilionul în care se desfășoară activități de ergoterapie și corpul de clădire în care se află centrala termică ce deservește acest pavilion.

Principalele lucrări propuse a fi realizate la nivelul pavilionului de ergoterapie constau în izolarea soclului, termoizolarea suplimentară a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriilor exterioare și interioare, repararea învelitorii, refacerea finisajelor la pereți și tavane, precum și realizarea instalațiilor termice, electrice, de ventilare, sanitare interioare și a iluminatului de siguranță.

De asemenea, printre lucrările prevăzute pentru corpul de clădire în care se află centrala termică ce deservește pavilionul de ergoterapie se numără termoizolarea pereților exteriori și a soclului, înlocuirea tâmplăriilor ferestrelor exterioare, repararea învelitorii din țiglă și a tencuielilor interioare, zugrăveli și dotarea centralei termice cu un cazan cu funcționare pe combustibil solid, complet echipat.

Principalele beneficii ale investiției în valoare totală estimată de 1.829.271,72 de lei, ulterior implementării, se referă la scăderea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră cu 89,90%, reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire cu 86,73%, scăderea consumului de energie primară totală utilizând surse convenționale cu 82,68% și reducerea consumului de energie primară totală cu 71,62%. Nu în ultimul rând, se urmărește creșterea consumului de energie primară totală utilizând surse regenerabile cu 59,58%.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 22 iulie 2024, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

„Investiția este foarte importantă din perspectiva numeroaselor beneficii care vor fi resimțite atât de pacienții cât și de personalul spitalului nostru. Aceasta va contribui considerabil la îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale și desfășurarea activităților în condiții optime, de igienă, confort și siguranță.”, a declarat Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

1 COMENTARIU

  1. da da..ca urmează internări la greu….sa începeți cu guvernul și clasa politica…..Mutu camera cu clima ca i se face rău de cât a mințit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.