La 8 martie 2011, Guvernul isi va asuma raspunderea cu privire la modificarea Codului Muncii, in Parlament existand si un proiect de lege depus de opozitie. Acest proiect de act normativ al Executivului nu intruneste adeziunea nici macar a unei parti din patronat, ceea ce mi se pare neobisnuit. Pe de alta parte, la televiziunea publica, l-am vazut pe liderul sindical Hossu, care este in relatii bune cu opozitia, declarand ca nu este de acord nici cu modificarea intempestiva a Codului Muncii, daca USL va ajunge la putere, deoarece orice legislatie trebuie sa fie predictibila. Cu alte cuvinte, lucrurile sunt confuze, ca sa nu le zic incalcite. Cert este faptul ca schimbarea cadrului juridic pentru derularea raporturilor de munca starneste mari nemultumiri in randul salariatilor.
Desigur, un anume echilibru trebuie sa existe intre mobilitatea fortei de munca, careia acum i se spune flexibilitate, si o anumita garantie a pozitiei juridice a angajatului la locul sau de munca. In aceasta privinta, nici legislatiile muncii europene nu sunt omogene. Avem modelul britanic, inspirat din cel american, dar nu din literatura lui Dickens, in care pozitia patronului este extrem de puternica, si apoi modelul italian si francez care, tinand seama de influenta partidelor socialiste si a puternicilor confederatii sindicale, ocroteste mai bine drepturile salariatilor. La mijloc se afla legislatia germana, care incearca un echilibru intre cele doua tendinte amintite inainte si care, se pare, au influentat si proiectul Guvernului.
Este unanim acceptat de toate partile ca legislatia muncii in vigoare necesita modificari. Se modifica codurile civile si penale, precum si cele de procedura si de la aceasta tendinta nu poate sa ramana deoparte nici legislatia muncii. Tinand seama si de acordul formatiunilor arcului guvernamental semnat la 2 martie a.c., nu sunt indoieli ca motiunea de cenzura a opozitiei se va respinge, iar acest proiect de lege va trece in Parlament, dupa filtrul Curtii Constitutionale. Se spune ca intrarea in vigoare a actului normativ va reduce drastic munca la negru, deoarece, printre altele, pentru angajatorii care incalca legea s-au instituit si sanctiuni penale. Nu sunt asa de convins de afirmatia premierului care mi se pare optimista, in conditiile in care marele reviriment economic in acest an nu se va produce. Pe de alta parte, nu trebui omis nici faptul ca impactul unei legi nu se verifica in zile si saptamani, fiind necesara o perioada mai lunga de timp pentru a-si dovedi eficienta. Micsorarea obligatiilor catre bugetul asigurarilor sociale ar avea cu siguranta efecte mai favorabile. Avem promisiuni si in aceasta directie, dar cresterea economica prognozata de 1% pana la 1,5% mi se pare insuficienta pentru a se reduce efortul angajatorilor cand incadreaza persoane care sa lucreze legal. Pe de alta parte, intr-un sistem de pensii piramidal, in care sunt mai multi pensionari decat persoane incadrate in munca, singura sansa de a avea pensii cat de cat decente este reducerea, la minimum, a muncii clandestine. In acest context, asa-numita flexibilitate a muncii nu poate sa fie un panaceu universal.
Sunt de acord ca ai nostri nu muncesc cat japonezii si nici nu pot sa faca acest lucru, dar uneori indolenta, nu numai in sistemul public, ci si in cel privat, depaseste cateodata orice limite, asa ca luarea in considerare a performantei individuale, atat in desfasurarea muncii, cat si la incetarea contractului de munca, este un lucru bun. Sclavajul muncitorilor de care vorbesc neincetat contestatarii proiectului este o lozinca a acelora care au ramas atasati mentalitatii ante-decembriste: „ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”.
Ceea ce reprosez guvernantilor este faptul ca si-au facut un obicei din asumarea raspunderii, ocolind dezbaterile parlamentare. Acest procedeu legislativ este unul constitutional, dar utilizandu-l prea des, devine abuziv. Oricat ar fi de inversunata disputa intre opozitie si putere, este preferabila discutia legii in cele doua camere, in raport cu asumarea raspunderii. Am inteles ca ultimele trei legi importante din decembrie 2010 au fost adoptate prin asumarea raspunderii, deoarece erau conditionalitati pentru continuarea colaborarii cu institutiile internationale. A face insa un obicei dintr-o procedura exceptionala nu poate fi acceptat. Decat sa discute Parlamentul despre denumirea romilor sau legalizarea prostitutiei, ar fi fost mai util sa dezbata modificarea Codului Muncii. Cred ca, urmand aceasta procedura normala, modificarile propuse ar fi fost mai bune si din acest lucru toata lumea ar fi avut de castigat.
Adrian Man
04.03.2011
P.S.: Le sugerez cititorilor mei sa-i urmareasca pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu la TVR1. Emisiunile duminicale ale acestora sunt o adevarata bucurie, chiar daca nu toate au o valoare egala. Iar cartitorilor de profesie, inclusiv celor de la Observator Cultural, le repet cuvintele lui Eminescu: „Critici voi, cu flori desarte,/ Care roade n-ati adus…”
