Raportul proiectului de lege pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost supus, marți, 11 februarie, votului senatorilor reuniți în cadrul Comisiei juridice, Comisiei pentru apărare și pentru administrație publică, dar nu a întrunit voturile necesare pentru a fi adoptat.

„Am trecut la votul final. Din cei 24 de senatori prezenți nu s-a întrunit majoritatea voturilor pentru. Era nevoie de 13 voturi pentru, s-au obținut doar 12. Proiectul a fost, așadar, respins și va merge în plenul Senatului, apoi la Camera Deputaților. Bineînțeles, plenul Senatului este suveran celor trei comisii”, a declarat senatorul Darius Vâlcov, președintele Comisiei pentru administrație publică.

Raportul a întrunit 12 voturi pentru, 5 împotrivă și 7 abțineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.