foto - protest Ucraina, 2019

Potrivit Radio Europa Liberă, românii din Ucraina (numiți oficial „moldoveni”), nu mai pot învăța în limba română în instituțiile de învățământ, începând cu data de 1 ianuarie. Singura limbă acceptată va fi ucraineana.

Destinată a limita folosirea limbii ruse, legea promulgată afectează direct și celelalte minorități – este vorba aici despre bulgari, polonezi și maghiari. Aceștia din urmă au protestat cel mai vehement împotriva proiectului legislativ, deși sunt mult mai puțin numeroși în Ucraina decât vorbitorii de română sau bulgară, scrie Flux 24.

În Cernăuți și Herța limba română nu mai poate fi limbă regională

Administrația regională din Cernăuți le-a cerut celor din Herța, Hliboca și Noua Suliță să anuleze deciziile trecute prin care limba română obținuse statut de limbă regională și putea fi folosită, alături de ucraineană, în unitățile administrative locale.

Legea care permitea asta fusese promulgată în 2012 de mult hulitul azi fost președinte pro-rus Viktor Ianukovici, cel gonit de revolta de pe Maidan în 2014. Legea prevedea stabilirea utilizării oficiale a limbilor regionale în activitatea autorităților publice locale în teritoriile unde trăiesc peste 10% din vorbitorii acelor limbi, potrivit sursei citate.

Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a anunțat încă de pe atunci, în 2017-2018, că Budapesta va bloca relațiile Ucrainei la nivel înalt cu NATO, daca Kievul nu renunță la scandaloasa lege a învățământului, care încalcă drepturile minorităților.

„Ungaria nu are alte instrumente, decât blocarea aspirațiilor internaționale, europene si euroatlantice ale Kievului” – a spus atunci Szijjártó.

„Ucraina trebuie sa garanteze ca legea învățământului, care încalcă grosolan drepturile minorităților, nu va fi pusa in aplicare sub nicio forma pana in anul 2023 si ca in aceasta perioada Ucraina va desfășura consultările necesare cu minoritatea maghiara” – a precizat ministrul maghiar, potrivit Flux 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.