Moldovenii se tem ca Ponta nu le mai da cetaţenie

In cadrul primei sale vizite oficiale in Republica Moldova, Victor Ponta a fost intrebat in repetate randuri despre soarta acordarii cetaţeniei romane pentru moldoveni, prilej cu care a dat asigurari ca acest proces nu a fost blocat şi va continua. Vizita premierului a fost primita şi cu proteste din partea cetaţenilor care il susţin pe Traian Basescu şi considera nedreapta suspendarea acestuia.

Premierul Victor Ponta, a efectuat saptamana trecuta prima sa vizita oficiala la Chisinau, la invitaţia omologului sau Vlad Filat. Vizita se inscrie in calendarul consultarilor politice bilaterale la nivel inalt şi reprezinta un moment important in actuala etapa de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele doua state romaneşti, transmite Romanian Global News. „Eu ma duc la Chişinau ca sa semnam in sfarşit proiectul pentru gazoduct şi pentru linia electrica. Pentru Republica Moldova, ceea ce semnam noi este o cerinţa de ani de zile, pentru ca asta inseamna ca vor avea conexiune şi de energie electrica şi de gaz cu Romania”, a declarat Victor Ponta la Realitatea TV.

Protocoale pe educaţie şi justiţie

Victor Ponta a fost insoţit de o delegaţie de miniştri care au discutat cu omologii lor de dincolo de Prut proiectele de cooperare sectoriala derulate in baza Planului de Acţiune pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic intre Romania şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeana a Republicii Moldova.
Ponta a fost intampinat la Guvern de premierul Vlad Filat, dar şi de caţiva protestatari. Victor Ponta a sosit la Casa Guvernului de la Chisinau la ora 9.30, unde a avut o intrevedere tete-a-tete cu Vlad Filat. La ora 11.05 a avut loc ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare intre Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului din Romania, pentru anii de invaţamant 2012 – 2013, 2013 – 2014, 2014 – 2015 şi a Planului de acţiuni in domeniul Justiţiei intre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Romaniei pentru anii 2012 – 2013.
Dupa semnarea documentelor, Vlad Filat şi Victor Ponta  au susţinut o conferinţa de presa. Programul vizitei a inclus şi intrevederi oficiale cu preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu.

„Jos Uzurpatorii!”

In faţa Guvernului, insa, moldovenii au veni sa-şi manifeste dezaprobarea faţa de iniţiativa Executivului condus de Ponta de a-l suspenda pe Traian Basescu. Oamenii prezenţi la proteste au spus ca il resping pe Victor Ponta şi pe toata echipa lui, deoarece l-a demis ilegal pe Basescu, potrivit presei de peste Prut. Protestatarii au purtat pancarte pe care scria „Jos Uzurpatorii!”, „Jos Ponta!” sau „Basescu!”. Cei prezenţi la protest au spus ca ii sunt recunoscatori lui Basescu pentru tot ceea ce a facut pentru moldoveni.
Aceştia se refera, in principal, la simplificarea procedurilor de acordare a cetaţeniei romane. Acest subiect a fost abordat şi cu actualul premier. Victor Ponta a fost intrebat de jurnalişti daca schimbarea recenta a şefului Autoritaţii Naţionale pentru Cetaţenie are ca scop „penalizarea” moldovenilor care l-au simpatizat mereu pe Traian Basescu, el raspunzand ca nu acesta este scopul, ci aplicarea mai buna a legii.
„A fost o perioada in care şi romanii il simpatizau pe Basescu şi a trecut acea perioada. Dimpotriva, prin toate schimbarile in primul rand de personal, dar dupa aceea şi de proceduri la Agenţia respectiva, imi doresc ca legea speciala pe care o avem pentru cetaţenii Republicii Moldova, care permite dobandirea cetaţeniei in condiţii cu totul şi cu totul privilegiate, nu doar sa produca efecte in continuare, ci daca se poate sa funcţioneze şi sa fie aplicata chiar mai bine decat pana acum”, a spus Ponta.
In urma cu o saptamana, Gheorghe Emacu (vicepreşedinte UNPR), eliberat in luna mai de premierul Victor Ponta din postul de secretar de stat in Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost instalat, tot prin decizie a premierului, la conducerea Autoritaţii Naţionale pentru Cetaţenie.
In acelaşi timp a fost eliberata de la conducerea instituţiei Nicoleta Eucarie, numita de fostul premier Emil Boc.

Cereri blocate

Presa locala afirma ca in prezent ar fi blocate peste 51.000 dosare prin care locuitorii Republicii Moldova solicita acordarea cetaţeniei romane. Ponta, insa, a susţinut ca a fost intotdeauna un partizan al ideii ca, indiferent de anumite nemulţumiri existente pe plan european, Romania are o datorie istorica de a procesa şi a acorda cetaţenia romana celor din Republica Moldova. „In rest, cum e cu pe cine prefera…in politica, preferinţele trec, in schimb Romania şi Republica Moldova vor ramane aşa cum au fost de multe sute de ani, cu o legatura cu totul speciala care, din fericire, nu are legatura cu politicienii”, a adaugat Ponta.
De asemenea, premierul roman a declarat marţi, la Chişinau, ca Romania şi Republica Moldova cauta soluţii pentru „recunoaşterea” vizelor Schengen ale cetaţenilor moldoveni. „Am discutat şi impreuna gasim soluţii in termen cel mai scurt pentru ca şi Romania, aşa cum şi ţara vecina Bulgaria, sa recunoasca aceste vize şi sa faciliteze practic accesul cetaţenilor moldoveni şi şederea lor pe o durata de timp mai indelungata in Romania”, a declarat premierul, intrebat de aceasta problema pe care o reclama cetaţenii moldoveni.
Guvernul de la Sofia a adoptat la 25 ianuarie o HG prin care permite cetaţenilor statelor cu care aceasta ţara are regim de vize sa viziteze Bulgaria şi cu vize Schengen. In cazul in care un cetaţean moldovean nu are o astfel de viza, este obligat sa o solicite pe cea pentru Bulgaria. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrarii Europene de la Chişinau, in cazul deplasarilor spre Bulgaria, tranzitand teritoriul Romaniei, posesorii vizelor Schengen sau permiselor de şedere Schengen nu sunt obligaţi sa aiba o viza romaneasca, perioada de tranzit fiind de pana la 5 zile.

Ciorba reincalzita

Potrivit oficialilor moldoveni, vizita lui Victor Ponta a fost, totuşi, una mai degraba simbolica. „Este o vizita simbolica. Cred ca din punct de vedere al mesajului transmis de catre premier personal şi de elitele de la Bucureşti este unul bun. Ceea ce inseamna ca Moldova ramane pe agenda politica şi pe agenda de relaţii externe a Romaniei, indiferent de ceea ce se intampla in Romania”, a declarat fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza cu referire la vizita facuta de premierul roman Victor Ponta la Chişinau, pentru Europa Libera.
Referitor la gazoductul Iaşi-Ungheni, Ion Sturza susţine ca este o construcţie simbolica. „Sunt probleme la nivel tehnic, comercial, dar cred ca este mai mult o construcţie simbolica, care arata alt mod de abordare a relaţiilor bilaterale cu Romania de la cele patetice, de la podurile virtuale de flori, la poduri reale, gazoduct, energetica. Din punct de vedere simbolic este un lucru foarte important, dar nu este o noutate. Acest gazoduct a fost fixat la nivel de hotarare inca de guvernele precedente”, a menţionat fostul premier.
 Totodata, Sturza a mai adaugat ca de 15 ani, pe agenda intalnirilor bilaterale sunt aceleaşi teme. „In realitate s-a mişcat foarte puţin atunci cand vorbim de infrastructura relaţiilor intre cele doua ţari: drumuri, cai ferate, linii de energie, gazoduct şi ar fi bine totuşi ca pana la sfarşit ceva din aceste lucruri sa se intample”, a specificat fostul şef al Guvernului. De asemenea, Ion Sturza a mai adaugat ca Republica Moldova nu mai este atractiva astazi pentru tinerii moldoveni. „E bine ca copiii merg la studii in Romania, dar sunt doua probleme. Problema de selecţie riguroasa a candidaţilor. Şi a doua problema este capacitatea lor de a reveni şi de a se reintegra in Republica Moldova. Pentru ca majoritatea din ei din pacate, nu mai revin acasa, se opresc undeva in Romania sau pleaca mai departe”, a conchis fostul şef al cabinetului de miniştri.

Marin Escaladrian

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.