Comisia Europeană a decis, miercuri, 1 iunie, că Croația îndeplinește criteriile necesare și este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023. Concluzia a fost prezentată în Raportul de convergență 2022, care evaluează progresele pe care Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia le-au făcut în direcția aderării la zona euro.

Acestea sunt cele șapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat legal să adopte moneda euro.

Șase din cele șapte țări care nu folosesc euro, inclusiv România, care stă cel mai rău, nu sunt încă pregătite să adopte moneda europeană, a declarat miercuri Comisia Europeană. Croația, spune Comisia Europeană, îndeplinește toate criteriile pentru a începe să folosească moneda euro din 2023.

În lumina evaluării Comisiei și ținând seama de factorii suplimentari relevanți pentru integrarea și convergența economică, inclusiv evoluția balanței de plăți și integrarea piețelor de produse, a muncii și a piețelor financiare, Comisia Europeană consideră că Croația îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Prin urmare, a adoptat, de asemenea, propuneri pentru o decizie a Consiliului și un regulament privind introducerea euro în Croația.

Raportul concluzionează că:

Evaluarea Comisiei este completată de raportul de convergență al Băncii Centrale Europene (BCE), care a fost publicat și astăzi.

1.Doar Croația și Suedia îndeplinesc criteriul de stabilitate a prețurilor.

2.Toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanțele publice, cu excepția României, care este singurul stat membru supus unei proceduri de deficit excesiv.

3.Bulgaria și Croația sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb.

4.Bulgaria, Croația, Cehia și Suedia îndeplinesc criteriul ratei dobânzii pe termen lung.

Elementele-cheie ale evaluării celorlalte țări în funcție de criteriile UE
Bulgaria: Legislația băncii centrale a țării nu este compatibilă cu legislația din zona euro referitoare la Banca Centrală Europeană, iar inflația din Bulgaria este prea mare. Bulgaria îndeplinește cerințele privind finanțele publice, rata de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

Republica Cehă: Legile privind banca centrală a acestei țări nu sunt compatibile cu legislația din zona euro referitoare la Banca Centrală Europeană, inflația este prea ridicată și nu îndeplinește cerința privind cursul de schimb. Însă îndeplinește criteriile privind finanțele publice și ratele dobânzilor pe termen lung.

Ungaria: Legile privind banca centrală a țării nu sunt compatibile cu legislația din zona euro privind Banca Centrală Europeană, inflația este prea mare și nu îndeplinește cerința privind cursul de schimb. Îndeplinește însă criteriul privind finanțele publice și ratele dobânzilor pe termen lung.

Polonia: Legislația băncii centrale a acestei țări nu este compatibilă cu legislația din zona euro privind Banca Centrală Europeană, inflația este prea ridicată și nu îndeplinește cerința privind cursul de schimb sau convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. Ea îndeplinește doar criteriul privind finanțele publice.

România: Țara nu îndeplinește niciunul dintre criterii.

Suedia: Legile privind banca centrală din Suedia nu sunt compatibile cu legislația din zona euro referitoare la Banca Centrală Europeană și nu îndeplinește cerința privind cursul de schimb. Ea îndeplinește toate celelalte criterii.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat Croația spunând că de astăzi va fi o țară mai puternică:

„Astăzi, Croația a făcut un pas semnificativ către adoptarea euro, moneda noastră comună. La mai puțin de un deceniu de la aderarea la UE, Croația este acum pregătită să adere la zona euro la 1 ianuarie. Acest lucru va face economia Croației mai puternică, aducând beneficii cetățenilor, întreprinderilor și societății în general.

Adoptarea monedei euro de către Croația va face, de asemenea, euro mai puternic. La douăzeci de ani de la introducerea primelor bancnote, euro a devenit una dintre cele mai puternice monede din lume, îmbunătățind mijloacele de trai a milioane de cetățeni din întreaga Uniune. Euro este un simbol al forței și unității europene. Felicitări, Croația!”, a declarat Ursula von der Leyen, potrivit ec.europa.eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.