Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat ieri, prin vot secret, începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Astfel, aceasta va răspunde în faţa justiţiei pentru modul în care au fost cheltuiţi banii publici pentru organizarea evenimentelor din 2 mai, de Ziua Tineretului. În cadrul şedinţei plenului Camerei Deputaţilor, Ridzi le-a cerut deputaţilor să voteze pentru începerea urmării penale în cazul său. “Solicitarea procurorului general adresată Parlamentului pentru demararea procedurii în vederea începerii urmăririi penale împotriva mea sunt sigură va fi avizată favorabil. Chiar eu am cerut şi solicit în continuare acest lucru”, a declarat fostul ministru. Potrivit documentului înaintat de DNA Parlamentului, Monica Iacob Ridzi a fost la curent cu activitatea infracţională legată de contractele de la care a început acest scandal. “Activitatea infracţională descrisă a fost cunoscută în integralitatea sa de ministrul Iacob Ridzi Monica Maria, Radu Claudia şi Preoteasa Lelia Andreea, una dintre dovezile în acest sens fiind şi e-mailurile ce le-au fost transmise de Vârsta Ioana Elena anterior încheierii contractelor” au afirmat procurorii DNA. potrivit Mediafax. Cu toate acestea, Ridzi şi-a susţinut în continuare nevinovăţia şi a declarat că va demonstra acest lucru în faţa instanţei.
Silvia Boncuţiu