La Judecătoria Gherla s-a aprobat eliberarea Monicăi Iacob Ridzi din închisoare pe motiv că în penitenciar a absolvit un curs de ”lucrător în gospodărie agroturistică” cu nota 10.
„Instanţa reţine că din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiţionată din Penitenciarul Gherla, reiese că Monica Iacob Ridzi execută o pedeapsă de 5 ani (adică 1.826 de zile). A executat până în 24 octombrie 2017 un număr de 1.367 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, ea trebuie să execute 2/ 3 din pedeapsă, adică 1.217 zile închisoare. Deţinuta nu a fost sancţionată disciplinar, a muncit şi s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câştigat 237 de zile prin muncă, a avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi de îndreptare. A elaborat lucrarea <Securitate şi sănătate în muncă. O perspectivă legislativă evolutivă>, care are caracter ştiinţific, iar în timpul detenţiei a absolvit un curs de calificare pentru ocupaţia de <lucrător în gospodărie agroturistică> cu media 10. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 25 de ori”, se arată în motivare.
În noiembrie 2015, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, dar din cauza stării sale de sănătate a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava. Ulterior, ea a fost reîncarcerată la secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.
Hai liberare !!!