În penumbra deprimantă a rezervei de spital disting o pată roz. Un pătuţ. În el, un boț de carne, îmbrăcat tot în roz: „O cheamă Daria. Pentru că e un dar de la Dumnezeu!” Doarme cu pumnișorii strânși și mutrița încruntată, gata de lupta cu lumea. Dumnezeu „Şi-a livrat” darul doar de zece zile. În Casa Doru, pavilionul copiilor cu HIV din Spitalul Victor Babeș e linişte.
Ieșim pe o bancă în fața „Casei”. Pe lângă noi trec din când în când câte un cărucior, câte o targă. Un scârțîit, un geamăt. Oamenii se uită lung la reportofon. Aici nu prea se vorbeşte. Cu atât mai puțin se înregistrează. În general, se tace şi se moare. O după amiază cleioasă de iulie.
România, bolniţa de copii a Europei
– Cum te simţi ca mămică?
– Împlinită, aşa mă simt. Când ai un copil, e altceva. Simţi că ai pentru ce să lupţi în viaţă.
– Adică ce e diferit?
– Nu ştiu, simt că aş face orice… Când il vezi mic aşa…
– Arăţi foarte senină…
– Mă simt mult mai senină. Şi mult mai bine. Oricine işi doreste să realizeze ceva în viaţă. Şi depăşeşte multe obstacole să realizeze lucrul ăla. Aşa mă simt eu. Simt că am realizat ceva.
– Ţi se pare că e un noroc?
– Un noroc, nu. Dar un dar de la Dumnezeu, da. (E a doua oară într-un sfert de oră când zice asta. Are un fel special în care o face, apăsând pe cuvinte)
– Nu te-ai gândit niciodata să renunţi la copil, nu ți-a fost frică de complicații?
– Nu.
– Dar ţi l-ai dorit?
– Foarte mult, încă dinainte să rămân însărcinată.
Ana e mama Dariei. Are 23 de ani și o poveste uluitoare. Ca mai toți cei de aici. A fost infectată cu HIV în 1990, când avea trei ani și era internată la Spitalul Colentina pentru hernie inghinală. Atunci s-a produs ruptura de familie. Cazul Anei este unul dintre miile întregistrate între 1987 și 1990 și care au transformat România în bolnița de copii a Europei: mai bine de jumătate dintre cazurile de SIDA pediatrică de pe continent!
– Ţi-ai dorit fetiţă sau băieţel?
– Indiferent. Acum aş mai vrea şi un băieţel. Eu am avut grijă de doi copii, de Mihnea și de Ileana. Făceam voluntariat. Şi i-am iubit mult pe copiii ăştia. Ileana avea o lună şi-un pic, când am inceput să am eu grijă de ea, până la doi ani, şi Mihnea avea cinci zile şi l-am crescut până la cinci ani.
– Erau fraţi?
– Nu.
– Erau tot bolnavi şi ei?
– Mihnea, da. Ileana, nu.
– Dar cum ai ajuns să ai grijă de ei?
– Erau aici (la spitalul Babeş – n.r.), îi părăsiseră părinţii. I-au adus direct de la maternitate.
– Şi tu ai stat multă vreme cu ei în spital?
– Când eram externată, veneam special. Iar când eram internată, stăteam tot timpul cu ei. Şi amândoi îmi spun și acum "mamă". Ţinem legătura, vorbim la telefon. Ileana e înfiată în Italia, Mihnea e în America. El mai ştie româneşte foarte puţin.
– Câţi ani au acum?
– Mihnea are cinci ani jumate şi Ileana are patru ani.
– Şi părinţii care i-au infiat ştiau că tu ai avut grijă de ei?
– Da, sigur.
– Şi de băieţel presupun că ştiau că e bolnav.
– Da.
– Totuşi, cum au avut curajul ăsta? Pentru că în România nu cred că ar fi posibil. E o problemă de curaj. Sau o altfel de mentalitate.
– Nu ştiu. Au vorbit şi cu mine, dar au vorbit mai mult cu psihologul. Dar nu arătau… Sau poate nu voiau să arate… Dar nu erau afectaţi de chestia asta.
– Şi acolo Mihnea face tratament?
– Da, au mare grijă de el.
Ana e teribil de matură pentru vârsta ei. Mică de statură, o figură cu trăsături dure, colțuroase. Afișează o siguranță tulburătoare. Doar privirea verde evită în majoritatea timpului să te privească în ochi. Se pierde undeva, în zare, sau pe vârful papucului, când îți vorbește. Spre deosebire de alți tineri în situația ei, care se baricadează în temnițele unde îi izolează o societate vinovată și ignorantă, a acceptat fără ezitări să stea de vorbă cu mine. Știam despre ea de la vechea mea prietenă, Mihaela Șchiopu, care coordonase în 2007 secțiunea „Pictură” a unui program inițiat de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) numit Promisiune pentru Viitor. Un program destinat tinerilor seropozitivi cu vârste peste 16 ani.
„Doctorilor le e frică, nu se bagă la noi!”
Citeşte mai mult pe www.ziuaveche.ro
