În județul Cluj au fost alocați 33,21 de milioane de lei pentru 77 de unități teritorial-administrative, însă banii au fost împărțiți, după cum spune Florin Cîțu, în funcție de nevoile fiecărei localități și dacă unii au primit câte 850.000, alții au primit câte 50.000 de lei sau deloc. Comuna Săvădisla a primit cea mai mare sumă, în valoare de 850.000 lei, 43 de comune au primit câte 400.000 de lei, în timp ce comunele Viișoara, Râșca, Beliș, Bobâlna, Chinteni și Jucu, conduse de primari PSD, au primit câte 50.000 de lei, iar comunele Geaca (PNL), Apahida (PSD) și Baciu (UDMR) nu au primit niciun leu. În aceeași situație se află și municipiul Cluj-Napoca, care a fost lăsat pe dinafară de această dată, iar pentru restul orașelor s-au alocat câte 800.000 de lei. 

Cine împarte, parte-și face

Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă pentru proiecte locale, finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a ținut să precizeze că banii au fost acordați indiferent de culoarea politică a primarilor, însă este limpede de înțeles că „Moș Cîțu” a fost mai darnic cu primarii din PNL și UDMR, mai puțin cu cei din PSD, iar celor din USR nu le-a dat aproape nimic. Premierul interimar s-a scuzat că banii au fost alocați în funcție de nevoile fiecărui UAT, nefiind vorba de vreun criteriu politic. „Coincidența” face că 70% din bani au fost alocați către primăriile PNL și UDMR, iar cei din USR și PSD au rămas pe dinafară. Dintr-o analiză simplă, se poate observa că județele care l-au susținut la Congresul PNL pe premierul Florin Cîțu au primit sume importante din Fondul de rezervă. Printre acestea se numără și județul Cluj, care a încasat de la Guvern suma de 33.213.000 de lei. 

Eu „I love you”, tu nimic? 

Chiar dacă Emil Boc și-a declarat „dragostea” față de Florin Cîțu de câte ori a avut ocazia, susținându-l în lupta pentru șefia PNL și comparându-l cu cei mai performanți politicieni ai lumii, Cîțu nu a alocat niciun leu pentru municipiul Cluj-Napoca din Fondul de rezervă, chiar dacă fac parte din același partid. Probabil premierul interimar a considerat că municipiul Cluj-Napoca are suficienți bani și nu mai are nevoie de un ajutor în plus sau este vorba de o strategie de a nu stârni controverse în rândul celorlalte UAT-uri conduse de primari PSD sau USR. Controversele au fost stârnite oricum și nu numai la nivel național, ci și local, reprezentanții celor două partide „discriminate” de modul în care a împărțit Cîțu banii s-au declarat revoltate și îl acuză pe Cîțu că nu a ținut cont de nevoile cetățenilor, ci de culoarea politică. 

„Este inuman să acționezi doar pe baza unei agende politice”

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a semnalat că localitățile conduse de primari PSD au primit a 10-a parte, în raport cu primăriile PNL și UDMR. Acesta a adăugat că PSD nu va rămâne indiferent la modul în care Florin Cîțu a împărțit banii și a cerut tragerea la răspundere penală pentru abuz în serviciu a tuturor celor implicați în proces, dar și anularea Hotărârii de Guvern prin care au fost alocați banii. Alexandru Cordoș a transmis că în perioada următoare urmează a fi depuse mii de acțiuni în instanță în temeiul plângerii cadru redactate de avocații PSD.

„Înainte de a fi demis, Cîțu a alocat peste 50 de milioane de euro din Fondul de Rezervă pentru primari PNL care l-au votat la Congres, în timp ce zeci de administrații au primit zero fonduri. În localitățile în care cetățenii au ales primari din actuala opoziție, aceștia au primit a 10-a parte, în raport cu primăriile PNL-UDMR. Este inuman să acționezi doar pe baza unei agende politice, fără să te gândești la traiul cetățenilor și să îi pedepsești pe aceștia că au o altă orientare politică, că au votat cu un alt partid. PSD atacă acțiunea abuzivă a premierului Cîțu de a împărți banii publici, discreționar, fără niciun criteriu. Am cerut tragerea la răspundere penală, pentru abuz în serviciu, a tuturor demnitarilor implicați și am solicitat anularea în Contencios Administrativ Hotărârii de Guvern prin care au fost alocați discreționar banii către primării, din Fondul de Rezervă. Mii de acțiuni în contencios administrativ urmează să fie depuse în instanță, în temeiul plângerii cadru redactate de avocații partidului, cu ajutorul cărora am pornit procesul de sprijinire activă a primarilor PSD a căror administrații se află în pragul sărăciei și a neajunsurilor.”, a declarat Alexandru Cordoș, președintele PSD Cluj. 

„Ne duce cu gândul că primarii iau banii și îi duc acasă”

La polul opus se află președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care îi împărtășește pe deplin ideile lui Florin Cîțu, cel puțin în ceea ce privește alocarea banilor din Fondul de rezervă, și afirmă că sumele au fost împărțite în funcție de nevoile fiecărei primării, iar culoarea politică nu are nicio legătură cu modul în care au fost împărțiți banii. 

„La nivelul județului Cluj, aproape toate localitățile au primit bani din Fondul de rezervă. Cred că a fost uitată o singură localitate PNL, comuna Geaca, care nu a primit bani dintr-o eroare sau nu știu exact din ce motiv, în schimb, au fost și vreo patru primării PNL care au luat mai puțin decât altele. Celelalte primării au luat de la caz la caz, unele mai mult, altele mai puțin. Dorința Guvernului era ca peste o lună să mai dea o sumă de bani pentru a echilibra aceste alocări. Una peste alta, întotdeauna când sunt alocări de bani există discuții interminabile, până la urmă, cred că cel mai important este că au venit bani în județul Cluj. Știu din experiență profesională că atunci când alocăm bani și de la Consiliul Județean, întotdeauna sunt discuții pe această temă. Guvernul a avut o situație cu proiectele pe care le are fiecare localitate, a verificat banii pe care îi are în cont fiecare UAT, a verificat deficitul bugetar și cred că a ținut cont de toate aceste considerente. Acolo unde primăriile au avut un deficit bugetar au alocat, unde au considerat că au suficienți bani nu au dat. De exemplu, Cluj-Napoca nu a primit bani, probabil considerând că nu este nevoie de ajutor în acest moment. Cel mai important este că banii vin la comunitățile locale. Este o falsă problemă și o chestiune extrem de păguboasă lansată nu știu exact de cine și anume aceea că banii se dau primarilor, dar banii nu se dau primarilor, se dau UAT-urilor. Primarul este alesul comunității. De asta l-au votat oamenii ca să facă proiecte, banii se dau pentru comunitatea respectivă, dacă se dau bani pentru o anumită localitate, acei bani se regăsesc în proiecte. Când auzim mereu că primarii iau banii, ne duce cu gândul că primarii iau banii și îi duc acasă. Pentru aceste alocări au fost luate în considerare mai multe considerente. În ianuarie când s-a aprobat legea bugetului de stat, singura localitate din județul Cluj care a primit banii de la stat a fost comuna Panticeu. Așa a considerat Guvernul la momentul respectiv, nu a fost un motiv să ne dăm foc în piața publică și să ne revoltăm. Foarte bine că a primit, atât timp cât sunt aduși bani în comunitatea clujeană.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

Comuna Panticeu, favorită de lega bugetului de stat din martie 

Panticeu a fost singura comună din județul Cluj care a primit bani prin proiectul bugetului de stat adoptat la începutul anului 2021 de către Parlament și singura comună din județ care este condusă de un primar USR. Comentariile nu au întârziat să apară, la acea vreme, USR era acuzat că a fost părtinitor în ceea ce privește alocarea banilor. Comuna Panticeu a primit 318.000 de lei, pentru „Proiect tehnic și execuția lucrărilor pentru proiectul: Asfaltare străzi și drumuri comunale din comuna Panticeu” și „Întăbularea tuturor străzilor din comuna Panticeu”, tot atunci municipiul Cluj-Napoca a primit 13 milioane de lei, iar Consiliul Județean Cluj 5 milioane de lei, celelalte localități nu au primit niciun leu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.