Parlamentarii PNL şi UDMR s-au aliat cu PSD pentru a depune o moţiune de cenzură care va aduce România într-un blocaj politic, institutional şi administrativ. Până la alegerile prezidenţiale România ar putea fi condusă, fie de acelaşi premier, fie de un grup de tehnocraţi. Băsescu nu va putea dizolva Parlamentul dacă parlamentarii nu acceptă de două ori premierul propus de preşedinte

Grupul parlamentar PNL şi UDMR susţinut de şapte deputaţi ai PSD au depus săptămâna trecută moţiunea de cenzură intitulată „11 împotriva României”, numele acesteia făcând referinţă la cei 11 miniştri ai PDL care şi-au „împărţit” ministerele după plecare PSD de la guvernare. Moţiunea de cenzură este depusă împotriva asumării răspunderii de către Executiv a legii pensiilor. În cazul în care moţiunea de cenzură „trece”, guvernul va „pica”, iar preşedintele Traian Băsescu este nevoit să numească un nou premier care să îşi alcătuiască propriul cabinet în termen de zece zile. Conform Constituţiei, preşedintele poate să numească orice persoană pentru acest portofoliu, chiar dacă acesta este premierul demis în urma moţiunii de cenzură. Conform Constituţiei, în cazul în care două cabinete propuse de preşedinte nu primesc votul de investitură al parlamentului, şeful statului poate să dizolve Parlamentul. Totuşi, Consituţia prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului prezidenţial. În aceste condiţii, cel mai probabil ţara va fi condusă de un guvern interimar, care nu deţine aceleaşi atribuţii cu a unuia valitat de plenul camerelor reunite ale Parlamentului. În aceste condiţii, decizia partidelor de opoziţie pare destul de ciudată, mai ales că moţiunea are toate şansele să fie adoptată. În aceste condiţii, românia va intra, cel mai probabil într-un blocaj politic, instituţional şi administrativ. Astfel, este curios de ce parlamentarii PNL, PSD şi UDMR nu au mai putut să aştepte 40 de zile până la alegerile prezidenţiale pentru a depune moţiunea datorită unei dorinţe „incredibile” de a bloca toate instituţiile statului. În cazul în care guvernul Boc 2 va „cădea”, statul va fi lipsit de o conducere legitimă, iar tot sistemul legislativ şi executiv din România va stagna. Astfel, grupul care a semnat moţiune încearcă un demers „politicianist ” care vrea doar să accentueze criza politică în care se află România. Expertul în drept constituţional Cynthia Curt susţine că Traian Băsescu va fi singurul care va deţine puterea în România şi că rămâne la latitudinea lui dacă va numi acelaşi premier sau un altul. “În Constituţie este prevăzut că în cazul în care guvernul „pică”, preşedintele va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, care poate să fie aceiaşi persoană sau una diferită. Acesta îşi va forma echipa, în termen de zece zile şi o va prezenta în faţa Parlamentului. Dacă parlamentarii vor fi de acord, noul guvern va fi investit, dacă nu atunci nu îi va acorda încrederea. În cazul în care Parlamentul nu va accepta noul guvern, se va relua procedura. În această perioadă va funcţiona actualul guvern. Această procedură se poate relua până după alegerile prezidenţiale, când preşedintele va putea chiar dizolva Parlamentul”, a explicat Cynthia Curt, expert în drept constituţional.

„Nici vorbă să treacă moţiunea”

Deputatul PDL Adrian Gurzău consideră această moţiune un joc politicanist şi consideră că aceasta nu are nicio şansă să treacă. „Prin moţiunea de cenzură, membri partidelor care o vor vota nici măcar nu vor câştiga un vot în plus şi mai mult, e vorba doar de un joc „politicianist”. Acest lucru creează isterie şi vor să vadă dacă partidul din care fac parte are susţinere. Nici vorbă că această moţiune va trece. Nu vreau să fac speculaţii, pentru că această moţiune este total inadecvată, nu corespunde realităţii şi este neconstituţională. Opoziţia ar trebui să vină  cu idei constructive. Aşteptăm de la colegii noştrii să fie ancoraţi într-o realitate şi într-o anumită logică instituţională. Semnatarii unei moţiuni nu pot semna o altă moţiune. Asta au explicat şi colegii mei, însă Curtea Constituţională va decide asta. Trebuie să citim şi noi Constituţia şi nu trebuie pentru fiecare chestiune să solicităm o interpretare a Curţii Constituţionale, dar dacă ei nu ştiu, vom avea şi un punct de vedere al acestei autorităţi”, a declarat Adrian Gurzău, deputat PDL.

PSD susţine moţiunea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat că partidul pe care-l conduce a decis să susţină moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva Guvernului Boc 2 şi că ia în calcul formarea unei noi majorităţi în Parlament alături de semnatarii moţiunii. “Marţi, 13 octombrie, va fi ziua în care se va sparge ghinionul şi care va marca căderea Guvernului Boc 2. Mai sunt 45 de zile până la primul tur al alegerilor prezidenţiale, mai sunt câteva zile până când acest Guvern nelegitim să plece acasă. Aceste ultime zile ale unui regim care a impins România în pragul războiului civil trebuie să lase locul instalării democraţiei si relansarii economice a tarii”, a declarat Geoană.
 
Laszlo Attila consideră moţiunea inoportună

Liderul UDMR a judeţului Cluj, Laszlo Attila, consideră că momentul ales pentru această moţiune de cenzură este unul inoportun. De asemenea, Laszlo consideră că nu ar fi plăcut ca moţiunea de cenzură să înlăture actualul guvern, pentru că acest lucru nu poate fi benefic în nicio ţară civilizată. „Eu voi afla de ce s-a ales acest moment pentru a depunde moţiunea doar maîne (n.r. sâmbăta trecută) când va fi o şedinţă a preşedinţilor organizaţiilor judeţene a UDMR. Opinia mea personală este că nu este oportună această moţiune pentru că avem scandal suficient şi asta ne mai lipseşte. Nu am informaţiile necesare ca să am argumentele necesare pentru a vă comunica de ce s-a luat această decizie. Bănuiesc că după această moţiune se pot găsi soluţii, dacă se duce un dialog între cei interesaţi. Nu este plăcut să nu ai guvern, pentru nicio ţară. Fiecare ţară trebuie guvernată, iar noi am încercat să rămânem undeva la marginea discuţiei şi am încercat să nu facem parte din ea”, a declarat Laszlo Attila Senatorul liberal Marius Nicoară consideră că Traian Băsescu va numi un alt guvern în cazul în care moţiunea de cenzură va trece. „Guvernul dacă nu are susţinere în mod normal preşedintele face un lucru împotriva ţării dacă numeşte acelaşi premier. Noi am cerut ca un guvern care are o susţinere de 30% să se ducă să se plimbe şi preşedintele trebuie să ţină cont de susţinerea majorităţii care propune un premier independent. Noi vrem un guvern independent, cu tehnocraţi care va organiza alegerile. Un nou preşedinte va organiza în baza unui majorităţi un guvern stabil, acestea sunt legile democraţiei. Sperăm că Traian Băsescu măcar acuma la sfârşit de mandat să nu mai  joace pe marginea legii. Noi sperăm ca acest guvern odată căzut să nu mai poată emită ordonanţe de urgenţe abuzive”, consideră Marius Nicoară, liderul PNL Cluj. Deputatul PSD Vasile Soporan consideră că moţiunea de cenzură are şi elemente pozitive, dar şi elemente negative. El susţine că „mingea va fi la Traian Băsescu” şi că acest element ar putea crea o surpriză. „Sunt lucruri care pot să demonstreze că este un moment potrivit sau mai puţin potrivit pentru a depune moţiunea în funcţie şi de cum evoluează lucrurile la nivel economic, la nivel stabilităţii sociale şi unor soluţii politice care fac din România o ţară activă în acţiunile împotriva crimei. Motivele sunt prea multe, ar trebui să scriu prea mult şi nu sunt lucruri cu da şi nu. Ce am spus îi suficient. Liniştea socială, stabilitatea economică ar putea fi perturbate de totalitatea acţiunilor şi a puterii şi a opoziţiei. Nu există soluţie cea mai bună, ea se mişcă de la o zi la alta. În cazul în care Guvernul pică mingea va fi la Traian Băsescu şi Traian Băsescu va juca mingea în favoarea lui. Vom avea surprize. Ar putea să fie şi un guvern de tehnocraţi, dar sunt foarte multe variante. Una dintre ele ar fi ca lucrurile să se desfăşoare într-un provizorat până la alegerile prezidenţiale. În funcţie de rezultate scena politică din România se va clarifica. Romnia are nevoie de o clarificare politiă importantă care va veni în urma votului pentru alegerile prezidenţiale. Configuraţiile politice vor fi discutate după votul respectiv, prin 6-7 decembrie se vor discuta variantele de guvernare”, a declarat Vasile Soporan.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. Sinteti penibili voi si articolul vostru de doi bani!L-am vazut si azi dimineata pe alfa tv pe jurnalistul vostru al carui nume nici nu m-am obosit sa-l retin cu niste comentarii execrabile de pe vremea defunctului partid comunist!Ma intreb ce scoala de jurnalism a facut caci dupa nivelul de exprimare n-ai zice ca a depasit nivelul primar!Penibil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.