Deputaţii PSD şi PNL au părăsit marţi sala de plen unde ar fi trebuit să dezbată moţiunea simplă pe agricultură, depusă chiar de ei. Social-democraţii au acuzat-o pe preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase de comportament abuziv. Aceştia i-au acuzat pe democrat-liberali că au reuşit să includă pe ordinea de zi o propunere care prevedea ca independenţii să poată forma un grup parlamentar. PSD şi PC a depus moţiunea săptămâna trecută când la cârma Ministerului Agriculturii era încă Mihai Dumitru, acesta fiind remaniat între timp şi înlocuit cu Valeriu Tabără.  Cu toate acestea, deputaţii social-democraţi anunţaseră că susţin în continuare moţiunea, chiar dacă acestea cerea demiterea unui om care nu mai este în funcţie, Mihai Dumitru. Deputaţilor

T.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.