După ani de linşaj mediatic, presiuni şi  zeci de termene, la data de 17 iulie 2010 Judecătoria Cluj-Napoca a finalizat primul caz de “şantaj prin presă” printr-o soluţie de achitare. În contextul în care apelul declarat de procurori va avea primul termen luna viitoare, Gazeta de Cluj vă prezintă motivele pentru care Asimionesei Florin şi Tocan Alin au fost achitaţi sub toate capetele de acuzare.

Declaraţiile martorilor contrazic spusele părţilor vătămate
Referindu-se la modul în care îşi desfăşurau acticitatea cei doi inculpaţi, martorii  Postu Lucian, Neamţu Rareş, Mazilu Constantin, Leahu Tudor, Ursugruia Sebastian, Olteanu Maria-Magdalena şi Furtună Crin-Aristotel, în calitate de colaboratori, redactori şi fotoreporteri ai ziarului “Ziua de Iaşi”, au declarat că nu au cunoştiinţă ca inculpaţii să fi şantajat vreuna dintre presupusele părţi vătămate enumerate în rechizitoriu. Conform acestora, inculpaţii nu au intervenit în activitatea editorială în sensul că: “nu li sa impus niciodată despre cine şi ce să scrie” şi nici nu le-au fost cenzurate articolele sau să fi primit ordine de la inculpaţi cu privire la teme articolelor.
 
Judecătorul de fond a considerat că articolele apărute în cotidianul “Ziua de Iaşi” au fost întocmite în exclusivitate de către jurnalişti, la libera lor apreciere, ca urmare a unor anchete jurnalistice din teren. Relevante în acest sens sunt înscrisurile de la dosar, care arată faptul că principala sursă de inspiraţie pentru ziaristii care au publicat articole în “Ziua de Iaşi” cu privire la părţile vătămăte din dosar a constituit-o celelalte segmente media, locale sau centrale.  Cât priveşte natura informaţiilor publicate, judecătorul apreciază că nu au fost publicate informaţii confidenţiale, aspecte legate de viaţa personală compromiţătoare, ci doar pamflete cu privire la problemele de interes general. Tot în motivarea sentinţei de achitare se arată că pretinsele articole denigratoare nu puteau insufla temeri părţilor vătămate şi nici nu au stat la baza deciziei acestora de a semna respectivele articole publicitare.
 
Fără îndoială, instanţa de fond a considerat relevante, cu privire la adevărata situaţie de fapt, contradicţiile dintre declaraţiile părţilor vătămate şi cele ale martorilor.
 
Astfel, martorul Vlasov Mihail contrazice declaraţia părţii vătămate Butur Eugen în legătură cu presupusa sumă de 10.000 de dolari pe care i-ar fi pretins-o Asimionesei Florin în schimbul predării unei casete audio conţinând înregistrările unor discuţii “compromiţătoare”. În declaraţia sa,  martorul afirmă că ar fi avut  loc o întâlnire între Asimionesei Florin şi Butur Eugen, ocazie cu care, în prezenţa sa, inculpatul i-ar fi cerut părţii vătămate suma de 5000 de dolari. În realitate în declaraţia părţii vătămate din faza de urmărire penală este consemnat faptul că “ D-l avocat Vlasov mi-a spus că Asimionesei Florin vrea 10.000 de dolari, prentru a mă lăsa în pace.. atunci l-a sunat la telefon şi l-a invitat (pe inculpat) la Camera de Comerţ pentru a se întâlni cu mine, dar el a întârziat şi eu am plecat nemaiîntâlnindu-mă cu el, rămânând ca d-l avocat să-i transmită punctul de meu de vedere..”
Starea de drept
Improbabilitatea ca acuzaţiile aduse să fie veridice este surprinsă cu uşurinţă de către judecătorul de fond, care, în motivarea sentinţei de achitare, observa următoarele : “ din analiza probatoriului administrat rezultă că împrejurările în care s-ar fi petrecut faptele nu au fost de natură să alarmeze presupusele părţi vătămate, să le inspire sentimentul de temere întrucât în unele situaţii nici măcar nu au fost contactate de vreunul dintre inculpaţi, iar de cele mai multe ori, după întrevederile avute, acestea au rămas în pasivitate faţă de solicitările inculpaţilor, ca rezultat al instrucţiei, pregătirii şi conduitei  profesionale adoptate în mediile în care îşi desfăşurau activitatea, fiind reprezentanţi de marcă ai unor firme de prestigiu, regii autonome sau partide politice.”
 
Din punct de vedere strict juridic, infracţiunea de şantaj se săvârşeşte cu intenţie directă, iar latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine sau pentru altul, scopul fiind practic elementul esenţial care o deosebeşte de infracţiunea de ameninţare. În speţă, după studierea probelor administrate, nu rezultă dobândirea unui material injust în condiţiile în care au fost încheiate contracte de publicitate cu reprezantanţii de resort din cadrul societăţilor care editau codtidianul “Ziua de Iaşi”. Totodată, în paginile ziarului au fost inserate spoturile poblicitare ale firmelor contractante, fără ca această activitate să aibă vreo legătură cu articolele publicate.
 
În sentinţa penală, judecătoarea Betrice Birău arată faptul că lipsa ameninţărilor propriu zise ori simplele gesturi şi mimica inculpaţilor nu pot suplini constrângerea părţii vătămate. Apare absolut absurd ca un şantaj să poată fi comis prin minică, atâta timp cât concomitent trebuie să existe o acţiune de constrângere cu ceva concret, corelată cu obţinerea unui folos. În urma administrării probelor, faptei de şantaj catalogată prin rechizitoriu drept “linşaj mediatic” îi lipsesc anumite elemente ale laturii obiective şi subiective, care nu o încadrează în prevederile art. 194 alin.2 C.Pen. Fără realizarea cumulativă a elementelor prevăzute de lege, nu poate exista tragerea la răspundere penală a inculpaţilor”, se arată în sentinţă.
 
 Referitor la infracţiunea de “asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prevăzută de legea 78/2000, la art. 18 şi de art. 323 alin.1, nici aceasta nu poate fi reţinută în cauză pentru că din probatoriu nu rezultă ca inculpaţii Asimionesei şi Tocan ar fi iniţiat, constituit sau sprijinit un grup de persoane prin intermediul căruia să constrângă alte persoane în scopul obţinerii unui folos injust. Instanţa a apreciat că nu a existat o organizare în acest sens, cu reguli prestabilite de acţiune, cu ierarhie între membrii, asta chiar în condiţiile în care ar fi fost dovedită infracţiunea de şantaj.
 
În sentinţă se arată că procurorul nu a depus toate diligenţele în administrarea probelor în vederea aflării adevărului ci dând dovadă de parţialitate a plecat în administrarea probelor de la o veritabilă prezumţie de vinovăţie abătându-se de la exigenţele art.6 CEDO conform cărora imparţialitatea în administrarea probelor atât în faza de judecată cât şi în faza de urmărire penală constituie o garanţie generală a unui proces echitabil.
 
Achitarea din primul caz de şantaj prin presă din România a demonstrat că presa nu este un instrument prin care se reglează conturi. “Trebuie avut în vedere faptul că presa este a patra putere în stat. Această sintagmă nu reprezintă doar un aforism, ci o ilustrare pregnantă a faptului că fiind o cucerire de dată recentă a democratizării vieţii sociale în România, are virtutea de a se impune, alături de celelalte puteri ale statului, ca un adevărat ” Paznic al legii”, iar independenţa acesteia reprezintă o garanţie a faptului că în cvasitotalitatea cazurilor, tinde spre adevăr”, motivează judecătorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here