Magistrații de la Tribunalul Cluj și apoi Curtea de Apel Cluj i-au mai menținut încă o lună în arest preventiv pe Horea Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, precum și pe oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Vă prezentăm din nou cealaltă parte a poveste și care sunt motivele pentru care apărarea susține că cei trei ar trebui eliberați.

 

Judecătorii recunosc că procurorii DNA nu au strâns probe suplimentare în cazul lui Uioreanu, Bene și Pogăcean, dar asta nu înseamnă că nu pot să îi mențină în arest. Cu toate că apărarea a prezentat suficiente motive pentru ca cei trei să fie cercetați în libertate, magistrații de la Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj nu au fost impresionați.

Avocatul Mădălin Enache, apărătorul lui Ioan Bene, spune că arestarea preventivă ajunge uneori să fie o anticipare a pedepsei. Din acest motiv el solicită arestul la domiciliu, care din punctul său de vedere se justifică prin proporționalitatea cu gravitatea faptelor care fac obiectul cauzei. Mai mult decât atât, Mădălin Enache susține că nu există aspecte care să justifice concret subzistența temeiurilor avute în vederea luarea măsurii.

 

A stat suficient în arest

Pe de altă parte, avocatul Delia Retegan, reprezentanta lui Vasile Pogăcean, spune că în opinia sa perioada în care inculpatul a stat în arest a fost suficientă pentru a realiza gravitatea faptelor sale. Cu toate că aceasta spune că au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive și nu au fost prezentate temeiuri noi, măsura arestului preventiv a rămas neschimbată.

”Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive care ar fundamenta luarea măsurii arestării preventive, respectiv pericolul ca inculpatul să fugă, pericolul ca lăsat în libertatea inculpatul să împiedice buna administrare a justiției, riscul să comită alte infracțiuni, ori tulburarea ordinii publice. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită raportat la situația inculpatului Pogăcean Vasile”, consideră apărătoarea acestuia, conform motivării instanței.

Tiberiu Ban, avocatul lui Horea Uioreanu, arată faptul că urmărirea penală s-a încheiat, clientul său dând declarații și nu a obstrucționat corecta desfășurare a procesului penal. El reiterează că raportat la elementele aflate în această speță, arestul la domiciliu nu ar putea împiedica buna desfășurare a procedurii de cameră preliminară, în care se află această cauză.

”Trebuie avut în vedere că la acest moment probatoriul s-a epuizat, de observat fiind faptul că nici la locul de detenție nu s-a considerat necesară separarea inculpaților pentru că toți și-au recunoscut faptele, desigur cu anumite nuanțe”, arată Bana, conform motivării Tribunalului Cluj.

 

Smaranda Bara își ”plagiază” colegii

Smaranda Bara, un alt avocat care îl reprezintă pe Horea Uioreanu, este de acord doar cu concluziile antevorbitorului său, respectiv Tibi Ban, însă prezintă ideile pe care le-au prezentat anterior ceilalți avocați. Ea vorbește în pledoaria sa despre inexistența temeiurilor care se presupune că ar subzista de la luarea măsurii arestării preventive, respectiv inexistența unor temeiuri noi care ar justifica menținerea acestei măsuri. Este vorba despre Mădălin Enache, apărătorul lui Ioan Bene, dar și a reprezentantului legal al lui Vasile Pogăcean, Laura Baciu, au vorbit despre același motiv.

 

Uioreanu nu a primit mâncare de acasă

”În prezent, există o reticenţă din partea instanţelor judecătoreşti în a aplica prevederile Codului de procedură penală în vigoare, respectiv luarea măsurii arestului la domiciliu. Din punct de vedere economic, respectiv raportat la costurile pe care le implică menţinerea în detenţie a inculpatului Uioreanu Horea Dorin, se poate conchide că arestul la domiciliu ar ridica costuri de natură să le suporte inculpatul personal.  De altfel, starea de sănătate a acestuia momentan este precară. Inculpatul nu a dorit în nici un moment să se bucure de un eventual tratament preferenţial în penitenciar, nu a primit mâncare de acasă şi s-a arătat mulțumit de mâncarea pe care o primește acolo. Acesta nu își mai simte mâna dreaptă și i se refuză în mod constant transferul în Spitalul Penitenciar Dej. Prin urmare, acest motiv de înlocuire ar fi un bun tratament pentru acesta”, arată Smaranda Bara.

 

Ultimele cuvinte

”Inculpatul Uioreanu Horea Dorin, având ultimul cuvânt, susţine întru totul cele arătate de către apărătorii săi. Nu s-a sustras şi nici nu are de gând să se sustragă de la judecarea cauzei. Se va supune oricăror măsuri în cazul în care instanţa va aprecia că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Totodată, arată că acuzele grave şi foarte grave care i se aduc au nevoie de o apărare temeinică, iar accesul la dosar, din pricina locului de deţinere, este obstrucţionat. Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Inculpatul Pogăcean Vasile, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor apărătorilor săi, cu solicitarea de a avea în vederea cererea făcută de aceştia.

Inculpatul Bene Ioan, având ultimul cuvânt, consideră că susţinerile reprezentantei Ministerului Public potrivit cărora inculpaţii prezintă un pericol public nu sunt rezonabile. Totodată, arată că toţi ceilalţi care au fost suspecţi au fost cercetaţi în libertate, şi nu înţelege de ce sumele remise de el au avut o pondere mai mare în luarea măsurii arestării preventive”, se arată în motivarea instanței.

 

Nici un beneficiu pentru arest preventiv

Mircea Ilian, unul dintre avocații lui Bene, spune în apărarea clientului său că măsura arestului preventiv trebuie percepută diferit la fiecare dintre cei trei învinuiți în parte: Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Mai mult, avocatul precizează că în precedenta încheiere de ședință prin care clientului său i-a fost prelungită perioada arestului preventiv se vorbește de un pericol în administrarea banului public, precum și că inculpații ar reprezenta o zonă relevantă din administrația publică. Dacă acest argument ține la Horea Uioreanu, nu este și cazul lui Ioan Bene. Ilian vorbește chiar și de faptul că procesul, aflat în stadiul de cameră preliminară, nu ar avea nici un beneficiu dacă Ioan Bene s-ar aflat în arest preventiv.  El spune că perioada de cameră preliminară va fi una mai îndelungată și că nu există argumente pertinente care să justifice insuficiența luării măsurii arestului la domiciliu. Mai mult decât atât, avocatul spune că Bene este singurul care a recunoscut de la începutul urmării penale in personam remiterea unor sume de bani.

1 COMENTARIU

  1. clujul ar avea de cistigat daca i sar da drumul lui benea sar gata noua groapa de gunoi caci cei de la napoca pe care ia pus pe fotoli nu sint in stare caci siau dat muncitori afara [cind pisica nui acasa soareci joaca pe masa]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.