Secția de procurori din cadrul CSM arată că a respins cererea Laurei Codruța Kovesi de recunoaștere a gradului profesional pentru Parchetul General, deoarece a invocat funcțiile de conducere de la DNA și PÎCCJ pe care le-a deținut. Secția spune că ea a fost numită în funcții, procedură diferită de promovările la aceste parchete, scrie Mediafax.

În motivarea cererii sale, Laura Codruța Kovesi a spus că în perioada 2006-2018 a fost procuror general (6 ani) și procuror-șef al DNA (5 ani), funcții care pot reprezenta motive pentru a-i fi acordat gradul profesional aferent Parchetului General.

„Astfel prin faptul că a deținut timp de 11 ani aceste funcții în cadrul PÎCCJ și având în vedere practica constantă anterioară a CSM în cazul procurorilor care au deținut funcții de conducere în PÎCCJ, dar și practica ÎCCJ în materie, doamna procuror a apreciat că îi poate fi recunoscut gradul profesional corespunzător PÎCCJ pentru a aplicare unitară a dispozițiilor legale și pentru a nu se crea situații de discriminare pentru procurorii aflați în aceeași situație”, arată procurorii CSM, în motivarea deciziei din 6 noiembrie.

Însă Secția pentru procurori a apreciat că, potrivit articolului 56 din Legea 303/2004, atunci când un șef de parchet este revocat din funcțiile de conducere, „revine la parchetele de unde provine”.

„Secția pentru procurori observă că această dispoziție legală este una imperativă, formularea folosită nefiind una supletivă, de tipul „pot reveni”. (…) În opinia Secției pentru procurori, dobândirea de iure a unui grad profesional de către un procuror numit într-o funcție de conducere la un parchet ierarhic superior ar fi trebuit stipulată în mod expres de legiuitor. Asfel, în lipsa unei dispoziții normative exprese, calificarea voinței legiuitorului drept o prezumție în acest sens nu are temei”, se mai arată în document.

Potrivit procurorilor, promovarea în funcții de execuție și obținerea unui grad profesional superior cu un caracter permanent „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale a unui magistrat, spre deosebire de numirea într-o funcție de conducere, care este temporară”.

„Numirea procurorilor în funcții de conducere în cadrul PÎCCJ/DNA nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la unitățile de parchet respective, întrucât legea face distincție între noțiunile de promovare și numire, pentru fiecare în parte fiind prevăzute proceduri distincte. Secția constată că practica recentă a CSM și a ÎCCJ este în sensul respingerii cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător PÎCCJ. (…) Astfel că invocarea practicii anterioare de către doamna procuror Laura Codruța Kovesi nu poate fundamenta o soluție de admitere”, mai arată procurorii CSM.

Procurorii CSM au respins, în luna noiembrie, cererea Laurei Codruța Kovesi de a-i fi recunoscut gradul profesional aferent Parchetului General. Procurorul Laura Codruța Kovesi are grad procuror de parchet de tribunal.

După ce a fost revocată din funcția de șef al DNA, procurorul general, Augustin Lazăr, a decis delegarea sa în funcţia de procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând de 11 iulie 2018.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.