Moto-rail pe Someş şi pietonalizarea centrului

mot

„Vreau să fac o precizare în ceea ce mă priveşte. M-am născut în Cluj-Napoca. Am fost puţină vreme plecat prin altă parte. Deci sunt clujean. Totuşi, trebuie să recunosc că municipiul Cluj-Napoca este un oraş urât. A durat foarte mult până să admit chestia asta. Însă Clujul nu are nici bulevardele largi cum le are Oradea sau Timişoara, nu are nici savoarea medievală a Sighişoarei sau Sibiului, are un pic din fiecare. Pentru mine Clujul este ca o dansatoare de flamenco. Intră în restaurant uscăţivă, oacheşă, nu-ţi spune nimic. Începe să bată din picioare, să danseze şi încet- încet te acaparează. Şi, la mijlocul dansului, îţi spui că este o femeie frumoasă. La sfârşit zici că este cea mai superbă femeie din lume. Clujul este un oraş pe care îl descoperi încet-încet. Părţile frumoase nu te lovesc din prima.

Cei trei care au schimbat Clujul

Centrul Clujului a fost meschin. La mijlocul secolului XIX era înţesat de clădiri, unele mai mari, altele maghierniţe, în jurul bisericii bisericii Sfântul Mihail. Şansa imensă a fost o triadă care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a reuşit să schimbe faţa centrului Clujului: primarul Carol Haler, un mare jurist care a reuşit să obţină la Budapesta o lege prin care i se puteau răscumpăra terenurile Bisericii. Astfel încât toate proprietăţile Bisericii aflate în jurul Catedralei Sf. Mihail au putut fi răscumpărate şi demolate, creându-se generosul spaţiu al Pieţei Unirii de astăzi. Haler era secondat de arhitectul Lajos Pákey. El a făcut toate planurile zonei centrale a Clujului. El a făcut "strada în oglindă", hotelul Continental, dar şi Casinoul şi Chioşcul din parc, căruia i se spune, popular, Chios. El a planificat bulevardele largi din centru.

Al treilea a fost contele Mikó Imre. A cedat Clujului toate grădinile lui, unde s-au făcut clinicile, Muzeul Zoologic şi prima grădină botanică. (cei interesaţi pot consulta M.I.M. Agachi, Clujul modern. Aspecte urbanistice, Cluj Napoca 2004).

Aceşti trei oameni au reuşit să schimbe Clujul dintr-un oraş trist într-un oraş care începea să arate european. Mi-aş dori să putem continua opera lor. Deja e timpul să trecem la o nouă etapă”, consideră istoricul Alexandru Diaconescu. „Organizarea parcului oraşului a fost salvată de asociaţia de femei a oraşului. Sunt multe părţi din istorie care ne îndeamnă să regândim cu mult curaj situaţia actuală.”

Soluţiile lui Diaconescu

Precum au făcut predecesorii noştri, noi trebuie să descongestionăm oraşul, atât sub aspect funcţional, cât şi ca trafic. Decongestionarea zonei centrale înseamnă o concepţie urbanistică largă. Un tunel pe sub Cluj este o absurditate. Nu pot să zic dacă tehnic este corect, dar pot să vă zic că este un risc foarte mare de a afecta monumentele romane şi medievale ale Clujului. Plus riscurile de acccident.

Mono-rail pe Someş

O soluţie veche, din anii 1970, este cea propusă de Politehnica clujeană, care pregătea un mono-rail de-a lungul Someşului. În locul lui eu aş propune acum o şosea în consolă în regim de autostradă care să lege Gilă de Jucu de-a lungul Someşului. Această soluţie ar crea premisele unei zone cu adevărat metropolitane. Este o variantă atractivă şi pentru comunele în preajmă, care în loc să se unească cu noi clujenii numai pentru a ne da nouă banii, ar profita deplasându-se cu viteză în şi din centrul Clujului.

Dacă am crea o asemenea arteră am elibera foarte mult din circulaţia din zona centrală.

O altă propunere ar fi decongestionarea din punct de vedere instituţional. Trebuie să replasezi o serie de instituţii pe care comuniştii le-au pus în centru doar pentru a scădea calitatea centrului”, susţine istoricul.

„UAD, afară din Casa Matei”

„Casa Matei, vechiul han al oraşului, cea mai veche clădire gotică, este sediul unei instituţii extraordinare, care merită tot respectul şipreţuirea noastră, dar care ar putea fi poziţionată în alt loc. Nu zic să îi aruncăm în Mănăştur. Poţi să le găseşti loc tot în centru, în Victor Deleu de exemplu, unde să le construieşti o nouă clădire. Eliberarea acestei clădiri istorice ar putea fi un eveniment favorabil.
S-au făcut progrese mari în Cluj-Napoca. Unele străzi au devenit pietonale, s-a restaurat o parte din zidul oraşului, însă mai avem mulţi paşi de făcut pentru a ajunge la un nivel de normalitate.

Piaţa Unirii – parcare ziua, pietonală noaptea

Mai este o problemă a parcărilor. Cu parcarea supraterană din spatele primăriei nu s-a rezolvat această problemă. Aş transforma toată Piaţa Unirii în parcare, de la 7 dimineaţa până la 17 după masa. Iar după 17 aş transforma-o în zonă pietonală. După ora 17 maşinile să plece acasă şi Piaţa Unirii să devină locul nostru, al clujenilor. Ne putem plimba, putem asculta muzică, putem face de toate acolo.
O altă problemă a Clujului este gratuitatea pe mijloacele de transport a pensionarilor. Pensionarii au gratuit după ora 9 în Vest. La noi, la ora 7 dimineaţa se umplu autobuzele atât cu pensionari, cât şi cu cei care merg la şcoală. Oamenii nu au fost destul de bine informaţi cum ar trebui să fie gratuitatea încât autobuzele să nu fie pline în fiecare dimineaţă.
Centrul Clujului trebuie să fie degrevat de o serie de funcţii pentru ca să poată primi altele. Care sunt acestea?
Cine ştie că Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei este închis de ani de zile? Avem puţini vizitatori din punctul acesta de vedere. Trebuie să înţelegem că turismul nostru nu este exclusiv cultural.

Restaurante istorice

Clujul ar putea avea restaurante istorice. Chiar în Bastionul Croitorilor s-ar putea organiza un asemenea restaurant. Restaurante de calitate, unde se servesc lucruri speciale: varză a la Cluj, friptură de Turda, care se face cu un sos de whisky extraordinar, problema este, însă, a recâştigării identităţii Clujului istoric. Ori politica pe care au dus-o comuniştii a fost aceea de a şterge specificitatea aşezărilor.

Străzile care au avut un nume legat de istoria noastră locală trebuiau să îşi păstreze denumirea. Exemple ar fi străzile Gheorghieni, (devenită Brâncuşi) Donath sau Pata care, ulterior, a devenit Nicolae Titulescu. Mare a fost Titulescu de a reuşit să se înţeleagă cu ungurii,în problemele spinoase ale despăgubirilor de după primul război mondial, dar pentru Cluj nu se justifică înlocuirea unui nume vechi. Strada Pata ducea la satul Pata şi are o importanţă locală. Avem problema redobândirii identităţii. Nu numai denumiri de străzi, dar refacerea aspectului zonei centrale este, de asemenea, importantă. Statuia Sfintei Maria a ciumei, care a fost lângă Universitate, este în faţă la Sfântul Petru din Mărăşti. Nu am putea-o aduce înapoi în centru? Statuia lui Donath este un alt exemplu de monument care ne individualizează de Sibiu sau de alte oraşe. Cred că mai avem încă mult de lucrat şi sub aspectul redobândirii identităţii zonei centrale şi a Clujului în general”, a conchis Alexandru Diaconescu.

Tiberiu Hrihorciuc