Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local au fost obligate în instanță să îi vândă unui clujean un apartament situat într-o zonă centrală, după ce timp de 36 de ani a fost chiriaș în locuințe aflate în proprietatea municipalității.

Începând cu anul 1983 Vârza Ernestin a deţinut în calitate de chiriaş un apartament situat în Cluj-Napoca pe str. Gurghiu nr. 1. În anul 2000, Vârza a cerut Direcţiei de administrare a fondului imobiliar de stat schimbarea locuinţei deţinută de către acesta cu un alt apartament situat pe strada Potaisa numărul 15. După nouă ani, Municipiul Cluj-Napoca  a scos imobilul respectiv din circuitul locativ de stat, motiv pentru care i-a aprobat lui Vârza atribuirea unei alte locuinţe, respectiv un apartament situat pe strada General Traian Moşoiu pe care ulterior a solicitat cumpărarea lui.

Cererea a fost respinsă de către municipiul Cluj-Napoca pe motiv că în anul 1996 Vârza  nu deţinea contract de închiriere asupra acestui apartament. Municipalitatea mai spune că în conformitate cu legea “chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta,… pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului”, de asemenea, “Dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, în au numai chiriaşii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii”.

Prin urmare, cererea de cumpărare a fost analizată şi respinsă în cadrul unei şedinţe a Comisiei tehnice mixte de specialitate şi evaluarea şi vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat.

Municipalitatea clujeană dată în judecată

După ce i-a fost respinsă cererea, în 2017 Ernestin a dat în judecată Consiliul Local Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, iar Judecătoria Cluj-Napoca i-a admis acestuia cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții la vânzarea apartamentului către reclamant.

Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut faptul că reclamantul a avut tot timpul calitatea de chiriaş chiar dacă s-a mutat dintr-o locuinţă în alta în funcție de dispozițiile stabilite prin hotărârile de consiliu, precum și în funcție de dispoziția proprietarului, Consiliul Local.

Împotriva acestei sentinţe, municipalitatea Cluj-Napoca a declarat apel, dar instanţa l-a respins, astfel că decizia primei instanțe a rămas definitivă.

În urma acestei sentințe, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 22 martie 2019 consilierii vor vota aprobarea vânzării apartamentului de pe strada General Traian Moșoiu către Ernestin Vârză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.