Fostul deputat Nicolae Mischie, care a murit ieri în jurul orei 15.00, la spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 73 de ani, a fost preşedinte al CJ Gorj şi preşedinte al PSD, fiind primul care a primit titulatura de „baron” din cauza felului autoritar în care a condus judeţul și averea acumulată.

Decesul lui Nicolae Mischie a survenit în urma unei infecţii, el fiind internat în spital de mai mult timp şi având şi afecţiuni neurologice.

Nicolae Mischie s-a născut pe 2 martie 1945 în satul Godineşti, din judeţul Gorj, fiind fiul lui Alexandru şi al Mariei Mischie. Este cel mai mic dintre cei 15 fraţi. A absolvit şcoala generală în comuna natală şi a urmat cursurile Şcolii Pedagogice din Bucureşti, în perioada 1959-1965. El avea doi copii, Alexandru, care este medic în Franţa, şi Ioana, regizoare.

Pe 30 iulie 2015, Nicolae Mischie a fost adus cu un elicopter SMURD de la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu la o unitate medicală din Capitală, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral.

El avea o pedeapsă de patru ani de închisoare, fiind condamnat în martie 2013, de instanţa supremă, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Mischie a fost anchetat şi trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie.

Nicolae Mischie, în vârstă de 73 de ani, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat apoi de Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.