Profesorul emerit, Ioan Piso a făcut cunoscut faptul că Muzeul de Istorie din Cluj a ajuns la sapă de lemn, nu din pricina unor „probleme juridice şi dispute interne”, ci din pricina necinstei şi incompetenţei. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei s-a confruntat cu toate problemele generale izvorâte din subfinanţare şi din dispreţul pentru cultură a „elitei”politice. De asemenea, s-a mai confruntat însă şi se mai confruntă şi cu problemele izvorâte din incompetenţa direcţiunii.
Prin scrisoarea deschisă pe care acesta i-a trimis-o prim-ministrului Dacian Cioloş, Ioan Piso îi transmite că a fost dezinformat cu privire la situaţia instituţiei de cultură, fiindu-i indusă o viziune falsă despre cauzele care ar fi pricinuit distrugerea muzeului din Cluj. Dacă domnul Cioloş a coborât din sferele guvernamentale până la un agent de circulaţie, profesorul emerit Ioan Piso nutreşte speranţa că poate coborî şi până la un profesor universitar:
”Am pus întotdeauna binele înaintea răului. Prin urmare, am încredere în domnul prim-ministru Cioloş. Întrebarea este prin ce filtre a ajuns scrisoarea mea la dumnealui sau dacă a ajuns. În asemenea chestiuni nimeni nu poate da un ajutor mai mare decât presa, cu condiţia ca ziariştii înşişi să-şi dea seama, întâi că pierderile din cultură sunt irecuperabile, iar apoi că fiecare scandal trebuie urmărit până la rezolvarea lui. Ca să mă întorc acum la dl prim-ministru, mi-a plăcut cum a tratat chestiunea agentului Godină de la Braşov: simplu, eficient şi uman. Aş vrea să-l cunosc pe acest domn Godină. Mi-l simt foarte apropiat şi i-aş strânge mâna cu plăcere. Dacă dl Cioloş a coborât din sferele guvernamentale până la un agent de circulaţie, nutresc speranţa că poate coborî şi până la un profesor universitar. Aşa cum îl cunosc pe dl Cioloş, nu văd o legătură directă între dânsul şi justiţie. Atât doar, că nişte magistraţi s-ar putea simţi jenaţi”.
Guvernul dădea bani unui minister, acesta îşi avea oamenii săi în instituţiile subordonate, acestea la rândul lor încheiau contracte frauduloase cu firme create chiar în acest scop
Artex este societatea care a ţinut Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei închis numeroşi ani şi care a beneficiat de contracte ”pe bandă rulantă” de la Elena Udrea. Cu toate că DNA a demarat urmărirea penală pe 14 octombrie 2014 împotriva societăţii Artex International Services, instituţia de cultură nu va fi salvată prea curând.
”Jefuirea poporului român prin intermediul muzeului din Cluj s-a făcut în toamna fatidicului an 2009, când politicienii aveau mare nevoie de bani. Firma Artex şi direcţiunea muzeului nu au fost decât nişte rotiţe în această afacere. Trebuie aici să fiu foarte clar. Nu puteai fura direct din buget, fiindcă ar fi fost prea de tot. Guvernul dădea bani unui minister, acesta îşi avea oamenii săi în instituţiile subordonate, acestea la rândul lor încheiau contracte frauduloase cu firme create chiar în acest scop, iar banii urcau unde trebuia. Ciclul acesta seamănă foarte mult cu circuitul apei în natură”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Ioan Piso.
Pentru operaţiunea de modernizare a Muzeului de Istorie a Transilvaniei, deşi executantul, aceeaşi societate Artex, a solicitat 6,5 milioane de lei, muzeul a urcat preţul şi a plătit 7 milioane de lei, în trei tranşe, între 23 şi 29 decembrie 2009.
Inspectorii Curţii de Conturi n-au găsit însă la faţa locului niciun nou „concept expoziţional” pus în operă, ci doar un catalog conţinând planşe scenografice/arhitectură/design interior şi desene.
În 2009 oamenilor din muzeu li s-a garantat impunitatea! Deci cineva dispunea de justiţie!
”Poate că n-aţi ştiut, dar în 2009 oamenilor din muzeu li s-a garantat impunitatea. Adică impunitatea în justiţie şi nu în ceruri! Deci cineva dispunea de justiţie! Garanţiile date atunci s-au confirmat. În şapte ani nimeni nu a fost adus în faţa justiţiei, iar bietul muzeu clujean, cu cel mai bogat patrimoniu din ţară, este praf. Sentinţele Tribunalului şi ale Curţii de Apel Cluj se bat cap în cap cu legea 8/1996, cea care defineşte opera intelectuală şi drepturile de autor. Or, escrocheria tocmai de aici a plecat. Reorganizarea expoziţiilor unui muzeu a fost considerată operă intelectuală, pentru a fi plătită din drepturi de autor şi a se putea cere oricât. De aici şi suma neruşinată de 13 milioane de euro, cu care puteau fi puse la punct 20 de muzee. Ştiţi câte muzee au obloanele trase din lipsă de bani? Ştiţi că edificiul pe care autorităţile se tot codesc să-l cumpere pentru a salva Muzeul Farmaciei costă 1,3 milioane de euro, în vreme ce în 2009 pentru un album de 105 pagini, plin de inepţii, muzeul din Cluj a plătit 1,7 milioane de euro? Ştiţi că se vor strânge prin subscripţie publică 6 milioane de euro pentru Cuminţenia pământului a lui Brâncuşi, în vreme ce pentru proiectele cu firma Artex, Ministerul Culturii a cheltuit fără măcar a clipi 60/70 de milioane de euro? Fiindcă veni vorba de justiţie, poate că încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. A rămas DNA. Atâta doar, că îi este greu să se exprime. Încearcă asta de şapte ani”, a mai declarat fostul director MNIT, Ioan Piso.
De şapte ani acest muzeu este închis. Va putea fi salvat? A cui este vina?
Profesorul Ioan Piso s-a luptat şi a protestat împotriva acestei hoţii apărând patrimoniul istoric naţional şi aruncă vina pe întreaga societate pentru cum şi-a ales conducătorii.
”Că a ajuns director general vinovată nu este Carmen Ciongradi, ci cine a numit-o, ştiind prea bine cât a fost de implicată şi în afacerea Artex. Dl Kelemen Hunor nu a fost amestecat în plata banilor către Artex, dar, de dragul algoritmului politic, nici nu avea de gând să-i recupereze. Prin urmare, la două zile după ce am cerut restituirea banilor, dl Kelemen Hunor m-a demis şi a numit o persoană care să nu-i mai creeze greutăţi în guvern. Vina ministrului Kelemen Hunor şi a directoarei pe care a numit-o este că au nesocotit demersurile începute de mine pentru recuperarea banilor. După părerea mea, acesta este un delict grav şi aceeaşi ar fi părerea oricărei justiţii corecte.
”Este vina întregii societăţi, care singură şi-a ales conducătorii. Societatea a început însă să o ia înaintea acestora, iar acum are obligaţia de a-i sacrifica. Cam asta vedem toată ziua la televizor. Trebuie pătruns însă în cotloanele cele mai ascunse, de pildă în cultură, muzee, arheologie, acolo unde pierderile le vom simţi peste mult timp. Aveam un prieten la Bucureşti, care părea să ştie multe. La începutul lui 2010, când m-am întors pentru a treia oară în fruntea muzeului şi am ieşit în faţa presei protestând împotriva jafului comis, mi-a zis aproape cu admiraţie: ” Măi Ioane, tu chiar vrei să răstorni ţara asta cu fundu-n sus!” „Şi ce-i cu asta?” i-am răspuns, „lumea oricum nu stă în loc”.
Grav este şi că în fiecare zi bat la poarta muzeului numeroşi localnici sau străini şi de şapte ani li se spune că muzeul este în reorganizare. Va putea fi salvat acest muzeu? Vor avea clujenii din nou parte de el? Va ma conta el, ca pe vremuri, în peisajul cultural european? Cu siguranţă, dacă justiţia îşi va face, în sfârşit, treaba, dar mai ales dacă noi, cu toţii, vom spune răspicat ce dorim”, îşi încheie afirmaţiile Ioan Piso
În cel mai fericit caz putem spera ca domnul prim-ministru Dacian Cioloş, un tehnocrat convins, prin Ministrul Culturii, d-l Vlad Alexandrescu, să estompeze atitudinea discreţionară a doamnei director Dr. Carmen Ciongradi care s-a aşezat elegant pe al 4-lea mandat de Manager Interimar prin O.M.C. nr. 378/22.12.2015, eludând orice normă morală şi speţă juridică. Asta bineînţeles cu atentul sprijin acordat de anumiţi manageri publici, ulterior secretari generali (a se citi „pile”) din interiorul Ministerului Culturii care au rămas pe funcţii în pofida schimbării guvernelor şi a miniştrilor de resort. Să sperăm că până aici a fost, iar cei din subordinea dânsei vor prinde curaj şi în prim-plan nu numai în subsidiar, şuşotind a dispreţ pe la colţurile instituţiei de cultură clujene.