Șase aeronave de luptă canadiene CF-18 vor fi desfășurate în România în cadrul eforturilor NATO de a întări încrederea Aliaților din Europa centrală și de est, a anunțat Alianța nord-atlantică pe pagina sa de internet. Aeronavele au plecat marți de la baza lor din Canada.

În același timp, avioane de luptă din Polonia, Marea Britanie și Danemarca vor prelua oficial de joi, 1 mai, misiunea de monitorizare a spațiului aerian al republicilor baltice — Estonia, Letonia și Lituania—, în contextul măsurilor întărite de apărare colectivă convenite de aliați mai devreme în aprilie. De asemenea, luni au ajuns la baza aeriană Malbork din Polonia patru aeronave franceze Rafale pentru activități de pregătire și poliție a aerului, precizează NATO.

Miercuri are loc la baza aeriană Siauliai din Lituania o ceremonie prin care Statele Unite ale Americii vor preda Poloniei, Marii Britanii și Danemarcei responsabilitatea misiunii de monitorizare a spațiului aerian baltic, pentru următoarele patru luni. SUA au condus această misiune de la începutul acestui an.

Polonia participă la această operațiune cu patru aeronave MiG-29, susținute de patru avioane britanice Typhoon, care vor avea baza la Siauliai. Alte patru aeronave daneze F-16 vor începe să patruleze pornind de la baza Amari din Estonia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.