Acum câteva zile candidatul la președinția SUA, Donald Trump, îl critica pe președintele ucrainean Volodomir Zelenski pentru că nu a fost în stare să prevină războiul cu Rusia. În general, un președinte care-și iubește poporul și țara știe că facă în așa fel ca cetățenii care l-au ales să nu moară pe front sau bombardați, iar teritoriile să nu fie pierdute și transformate într-un peisaj selenar. Ucraina a pierdut un sfert din populație, dar și un sfert din teritoriu. În ciuda sprijinului occidental și a luptei eroice a soldaților ucraineni, treptat Ucraina pierde tot mai mulți oameni și mai multe localități în fața Rusiei. ”Mașina de tocat carne” de om a dus la o lipsă acută de soldați ucraineni pe front. Acum poliția ucraineană îi caută pe refugiați prin țările occidentale să-i aducă acasă ca să lupte într-un război care le-a distrus țara și viitorul imediat. Acest război, de fapt, nu este unul doar dintre Rusia și Ucraina pentru teritorii – unele foste rusești din vremea țarilor – ci un război dintre două viziuni diferite ale lumii. Din 1990 până în 2014 lumea a trăit sub influența sau dictatul american, singura supra-putere mondială și o perioadă de timp ”jandarmul lumii”. Ucraina, din nefericire, a căzut între plăcile tectonice ale intereselor și confruntărilor dintre Occident și Rusia. Majoritatea occidentalilor au crezut că Ucraina va câștiga războiul primind armament sofisticat de la NATO, iar prin politica de sancțiuni drastice impuse Rusiei, aceasta se va prăbuși. Tocmai aici a fost greșeala strategică a Occidentului: izolând politic și economic Moscova, de fapt a tăiat orice canal de negociere sau surse de colaborare subterană pentru a aduce pacea, cooperarea și normalitatea în lume.
S-a întâmplat un lucru pe care Rusia l-a prevăzut. Să nu uităm că Rusia este țara cu foarte buni jucători de șah. Moscova a început din timp să construiască o alternativă la lumea euro-atlantică, oferindu-le țărilor de la marginea imperiului american o șansă de colaborare fără condiționări politice sau ideologice. Rusia a creat un organism politico-economic internațional propriu. Creat în 2009, BRICS a organizat primul său summit în 2009. Este format, în prezent, din Rusia, China, India, Brazilia, Africa de Sud, Egipt, Iran, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia. Aceste țări au devenit un debușeu pentru economia și politica Rusiei, lucru care dus la supraviețuirea Moscovei în ciuda sancțiunilor foarte drastice ale Occidentului, deși aici suspectez Austria și Germania că fac afaceri în continuare cu Rusia. Doar România, cu statul de semi-colonie, are interzis să facă afaceri cu Moscova, așa cum face Berlinul, Budapesta și, mai ales, Viena. În ultimii ani această alternativă la lumea euro-atlantică a devenit un pol economic, politic și militar redutabil și o contrapondere a influenței Washington-ului în lume. SUA nu a prevăzut că izolarea Rusiei o va face pe aceasta se pare și mai puternică. Consilierii de la Washington au gândit tezist și ideologic (chiar neo-marxist), nu pragmatic, oferind astfel, prin sancțiuni, o cale de întărire a puterii Rusiei. E un paradox pe care doar istoricii îl știu. Într-un ”război total” se taie de fapt orice șansă de negocieri pentru pace, iar Occidentul i-a oferit indirect pe tavă Rusiei restul lumii. Țările din BRICS reprezintă acum 45% din populația lumii și 35% din economia sa, raportat la puterea de cumpărare, dar China vine cu peste jumătate din puterea economică a grupului. Refuzul negocierilor și a cooperării din partea Occidentului a dus Rusia în brațele Chinei, dar și la o relație specială cu India. Recentul summit de la Kazan a arătat o Rusie care este un jucător politic și economic mondial. Arabia saudită și Turcia – stat NATO – doresc să intre în BRICS. Deocamdată, Turcia, Azerbaidjan și Cuba au devenit state asociate la BRICS, urmând să devină membre. Mai mult, Rusia încearcă să convingă țările BRICS ca să construiască o platformă alternativă de plăți internaționale care să fie „imună” la sancțiunile occidentale. Mai mult, la summit s-a vorbit și de o „dedolarizare” în relațiile comerciale internationale. BRICS a emis o declarație la Kazan invitând țările Americii latine să se alăture. Se știe că numeroase țări din America latină au avut pe vremuri relații privilegiate cu fostul URSS.
La acest summit surpriza a venit mai ales de la o țară europeană, candidată la intrarea în Uniunea Europeană. Mă refer la Serbia, care are relații bune istorice cu Rusia. „Serbia speră că va fi un loc pentru ea în grupul BRICS, deoarece este vorba de o organizaţie care oferă libertate fără a cere schimbări de sistem sau aderarea la sancţiuni”, a spus Aleksandar Vulin în marja summit-ului, citat de agenţia de presă sârbă Beta. „În BRICS ne simţim ca între prieteni. Pentru prima dată avem libertatea de a alege. Asta este foarte important pentru Serbia”, a spus fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, considerat pro-rus şi sancţionat de SUA. Vicepremierul Aleksandar Vulin a explicat că, pe de altă parte, Occidentul pune presiune asupra Serbiei din cauza relaţiilor sale „prietenoase şi frăţeşti” cu Rusia şi adresează alte cereri. Nu m-ar mira dacă Bruxellul continua sancțiunile pe problema fondurilor europene împotriva Budapestei, ca și Ungaria lui Viktor Orban să se orienteze spre BRICS. Asistăm evident la o schimbare de paradigmă mondială. Lumea trece de la o geopolitică unipolară controlată de SUA și aliații ei U.K., Australia și Uniunea Europeană, la o lume multipolară, de fapt la două blocuri politico-economico-militare antagonice, care deocamdată se războiesc prin interpuși în Ucraina. În acest nou război, mai mult decât rece, România este stat de frontieră, pe linia frontului dintre blocul americano-european și BRICS, noua structură din jurul Rusiei și Chinei. Țara noastră, deși cu trupe NATO pe teritoriul ei, este înconjurată la vest de țări ca Serbia și Ungaria prietene cu Moscova, iar la est Republica Moldova devine nesigură în urma referendumului cu cei 50 la sută dintre moldoveni care au votat pro-Rusia. În acest moment, România trebuie să-și vadă interesele și să aleagă pacea. Iar românii e necesar să voteze la alegerile care vin lideri politici care vorbesc despre pace și care refuză aventuri războinice doar în favoarea intereselor marilor puteri. Partidele românești, majoritatea ca parte a sistemului, nu realizează, încă, pericolul în care suntem. Tragedia Ucrainei trebuie să ne dea de gândit și noi, românii, să nu devenim ”carne de tun” pentru profituri financiare ale firmelor de armament internaționale.
Ionuț Țene
