„Nu ştim exact câte persoane se aflau la bord, ne concentrăm asupra căutării altor eventuali naufragiaţi„, a explicat pentru AFP responsabilul indonezian al operaţiunilor de salvare.
Ambarcaţiunea cu migranţi avea aproximativ 170 de persoane la bord şi se îndrepta spre Australia când a naufragiat în largul insulei Java, a relatat presa locală care a transmis un prim bilanţ neconfirmat de zeci de morţi sau dispăruţi.
Autorităţile maritime australiene au confirmat pentru AFP că operaţiunile de salvare sunt în curs şi că sunt coordonate de autorităţile indoneziene.
„Suntem la curent cu accidentul petrecut la sud de Java. Autorităţile indoneziene se ocupă. Autorităţile australiene nu sunt implicate în accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorităţilor maritime australiene.
Presa australiană a raportat că ambarcaţiunea care transporta persoane originare din Sri Lanka şi Iran s-a scufundat în apele adânci marţi seară.
La Sydney, Daily Telegraph, prezent la Java, a afirmat câ în jur de 60 de persoane au murit sau sunt date dispărute. Motorul bărcii ar fi început să scoată fum şi aceasta ar fi luat apă la scurt timp după plecare.
„Sunt singurul supravieţuitor”, a declarat pentru jurnal un bărbat numit Soheil despre grupul de 61 de iranieni alături de care călătorea, dintr-un sat de pescari din Cidaun.
Alte publicaţii au transmis că moartea unei singure persoane, un copil, a fost pentru moment confirmată.