Ne „exportăm” eroii!

Şi-au sacrificat 15 ani de viaţă, libertate şi sănătate pentru Ţară, iar acum, ţara pentru care au dat totul,nu-i primeşte. Patrioţii români Andrei Ivanţoc, Alexandru Lesco şi Tudor Petrov Popa sunt „îngropaţi” în nepăsare şi umilinţă de autorităţi şi nu pot locui în ţara pentru care au suportat iadul din închisorile transnistrene, sprijiniţi doar de Dumnezeu şi tricolorul cu care au dormit sub pernă. Deşi au cetăţenie română de ani buni şi au fost decoraţi de preşedintele Băsescu cu cea mai înaltă distincţie a României, cei trei nu pot primi acte de identitate româneşti, pentru că nu au reşedinţă. Cu toate că politicienii români le-au promis de ani buni nişte apartamente în capitală. Mai mult, proiectul de lege care le conferea drepturi a fost blocat de parlamentari. Aşa că, slăbiţi de bătăi, unii, abandonaţi de familii, eroii români din Basarabia sunt umiliţi în sărăcie, trăiesc din ajutor de şomaj sau pleacă la muncă, în Italia!
În anii ‘90, agitau un tricolor prin gratiile unei cuşti de fier şi se apărau de mulţimea care cerea condamnarea la moarte prin trei cuvinte: „Noi suntem români!”. Andrei Ivanţoc este unul din membrii „Grupului Ilaşcu”, condamnat la 15 ani de închisoare pentru „infracţiunea” de a-şi iubi Ţara şi Neamul. În 2001, a devenit cetăţean român şi, în 2007, odată cu aderarea României la UE, cetăţean european. O Europă, care a condamnat, în repetate rânduri, detenţia sa ilegală şi care, prin sentinţa CEDO din 2004, a cerut punerea sa în libertate. În ciuda acesteia şi a multiplelor presiuni şi proteste extreme, Ivanţoc şi-a ispăşit şi ultima zi din odioasa sa detenţie ilegală. După 15 ani de înfometare, bătăi, ameninţări, presiuni psihice şi chiar „tratament cu droguri”, în iunie 2007, Ivanţoc a fost pus în libertate. Prima zi de libertate a coincis însă cu ultima bătaie aplicată de aşa- zisele autorităţi transnistrene. A ieşit din duba poliţiei la fel de drept, neînfricat şi demn precum a intrat, murmurând că nu regretă nimic şi ar face oricând la fel. Soţia sa, Eudochia, care îl aşteptase 15 ani, fusese ameninţată şi agresată, deoarece se presupunea că „cineva trebuie să ducă Crucea pentru Neam şi Ţară”.

La scurt timp, eroii din cusca de fier au fost primiţi la Cotroceni, invitaţi la „munte şi la mare” şi, după ce autorităţile române i-au felicitat, lăcrimând, şi i-au asigurat de tot respectul, s-au aşternut tăcerea, uitarea, nepăsarea. Nimeni nu a mai fost interesat că Andrei Ivanţoc a suferit, de exemplu, o comoţie cerebrală din cauza bătăilor aplicate, că nu poate munci din cauza stării precare de sănătate şi că nici nu se poate întoarce în România.

Anul trecut, la un an de la momentul eliberării, Andrei Ivanţoc a mărturisit GAZETEI că trăieşte dintr-un ajutor de şomaj de 22 de lei şi că ar pleca să muncească în străinătate, dar nu doreşte să lase ţara pe mâna veneticilor… Între timp, s-a terminat şi ajutorul de şomaj, iar acum, familia Ivanţoc nu mai are niciun venit! Din cauza sărăciei, Eudochia şi Andrei au fost obligaţi să plece la muncă în… Italia. S-au întors după 6 luni, pentru că Andrei Ivanţoc trebuie să-şi continue tratamentul. Din cauza numeroaselor bătăi aplicate, înfometării şi presiunii psihice în care a trăit 15 ani, nu poate depune efort. Soţia sa ne-a povestit că: „Dacă ridică ceva sau face efort, ameţeşte, nu se simte bine. Nu prea poate munci, dar nu avem ce să facem. Trebuie să trăim cumva”.

Cei doi soţi ar dori să vină în România, dar, deşi sunt cetăţeni români şi şi-au sacrificat totul pentru Ţară, nu sunt primiţi. Nu au acte de identitate româneşti, pentru ca nu au reşedinţă.
De aproape doi ani de la eliberare, li se tot promite că situaţia va fi rezolvată, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Deh, cine are timp de eroi şi de onorurile pe care le merită? Eudochia Ivanţoc spune că: „Andrei a fost invitat, de 1 Decembrie, la manifestările organizate de Ambasada României, a primit şi o diplomă şi a discutat această problemă. I s-a promis că situaţia se va rezolva, dar de atunci nu s-a întâmplat nimic. Problema asta o tot ridicăm de la eliberare. Nu avem niciun răspuns, dacă e posibil sau nu. I s-a spus, la un moment dat, lui Andrei că nu e nicio problemă, că se va rezolva, dar până acum nu s-a întâmplat nimic, practic. E o perioadă în care se uită de tot şi de toţi. Noi sperăm că se va rezolva şi problema reşedinţei, dar important e să fim sănătoşi, că în rest, le rezolvăm încetişor pe toate”.

Mai mult, un proiect de lege care le conferea aceleaşi drepturi eroilor cu eroii Revoluţiei din 1989 a fost uitat prin Parlament. Deh, nu conţinea lucrări de miliarde, nici nu aducea beneficii băieţilor „şmecheri”. Cu toate acestea, cei trei continuă să susţină cauza românească şi să sufere pentru Ţară. O ţară care, cândva, îi considera sinonimul patriotismului şi eroismului şi care astăzi îi obligă să poarte „crucea umilinţei”.
Andrei Ivanţoc nu e însă nici revoltat, nici dezamăgit. Din partea Republicii Moldova, nu se aşteaptă la nimic. Din partea României, nu îndrăzneşte să ceară nimic. Iar în Transnistria e declarat persona non-grata. Paradoxal, cel mai mare patriot român contemporan nu mai aparţine niciunei ţări pe
de-a -ntregul.

Dreptate pentru eroii din „cuşca de fier”!

GAZETA de Maramureş a fost printre puţinele publicatţi româneşti sau, poate, singura din ţară care a monitorizat situaţia eroului român Andrei Ivanţoc. Numai că toate semnalele publice ale GAZETEI s-au lovit de acelaşi „zid gros”, de indiferenţa din partea autorităţilor. Ca un erou adevărat, Ivanţoc are onoarea şi demnitatea de a nu cere nimic, niciodată. De aceea, cerem noi pentru el. GAZETA de Maramureş începe o campanie pentru eliberarea documentelor româneşti şi pentru stabilirea unor drepturi, inclusiv băneşti, pentru eroii români. Vom transmite un memoriu Preşedintelui României şi Prim- Ministrului, iar dacă va fi necesar, vom aduna semnături pentru o iniţiativă legislativă cetăţenească. Cetăţenii, instituţiile sau asociaţiile care doresc să ni se alature în acest demers sunt rugaţi să ne contacteze.

Ioana Lucăcel