Cu cea mai importantă decoraţie a României în piept şi cu cetăţenia română în buzunar, „eroii din cuşca de fier” (Andrei Ivanţoc, Alexandru Lesco şi Tudor Petrov-Popa) nu sunt primiţi în ţară!
În anii ‘90, agitau un tricolor prin gratiile unei cuşti de fier şi se apărau de mulţimea care cerea condamnarea la moarte prin trei cuvinte: „Noi suntem români!”. Andrei Ivanţoc este unul din membrii „Grupului Ilaşcu”, condamnat la 15 ani de închisoare pentru „infracţiunea” de a-şi iubi Ţara şi Neamul. În 2001, a devenit cetăţean român şi, în 2007, odată cu aderarea României la UE, cetăţean european. O Europă, care a condamnat, în repetate rânduri, detenţia sa ilegală şi care, prin sentinţa CEDO din 2004, a cerut punerea sa în libertate. În ciuda acesteia şi a multiplelor presiuni şi proteste extreme, Ivanţoc şi-a ispăşit şi ultima zi din odioasa sa detenţie ilegală. După 15 ani de înfometare, bătăi, ameninţări, presiuni psihice şi chiar „tratament cu droguri”, în iunie 2007, Ivanţoc a fost pus în libertate. Prima zi de libertate a coincis însă cu ultima bătaie aplicată de aşa- zisele autorităţi transnistrene. A ieşit din duba poliţiei la fel de drept, neînfricat şi demn precum a intrat, murmurând că nu regretă nimic şi ar face oricând la fel. Soţia sa, Eudochia, care îl aşteptase 15 ani, fusese ameninţată şi agresată, deoarece se presupunea că „cineva trebuie să ducă Crucea pentru Neam şi Ţară”.
De aproape doi ani de la eliberare, li se tot promite că situaţia va fi rezolvată, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Deh, cine are timp de eroi şi de onorurile pe care le merită? Eudochia Ivanţoc spune că: „Andrei a fost invitat, de 1 Decembrie, la manifestările organizate de Ambasada României, a primit şi o diplomă şi a discutat această problemă. I s-a promis că situaţia se va rezolva, dar de atunci nu s-a întâmplat nimic. Problema asta o tot ridicăm de la eliberare. Nu avem niciun răspuns, dacă e posibil sau nu. I s-a spus, la un moment dat, lui Andrei că nu e nicio problemă, că se va rezolva, dar până acum nu s-a întâmplat nimic, practic. E o perioadă în care se uită de tot şi de toţi. Noi sperăm că se va rezolva şi problema reşedinţei, dar important e să fim sănătoşi, că în rest, le rezolvăm încetişor pe toate”.
Andrei Ivanţoc nu e însă nici revoltat, nici dezamăgit. Din partea Republicii Moldova, nu se aşteaptă la nimic. Din partea României, nu îndrăzneşte să ceară nimic. Iar în Transnistria e declarat persona non-grata. Paradoxal, cel mai mare patriot român contemporan nu mai aparţine niciunei ţări pe
de-a -ntregul.
Dreptate pentru eroii din „cuşca de fier”!
GAZETA de Maramureş a fost printre puţinele publicatţi româneşti sau, poate, singura din ţară care a monitorizat situaţia eroului român Andrei Ivanţoc. Numai că toate semnalele publice ale GAZETEI s-au lovit de acelaşi „zid gros”, de indiferenţa din partea autorităţilor. Ca un erou adevărat, Ivanţoc are onoarea şi demnitatea de a nu cere nimic, niciodată. De aceea, cerem noi pentru el. GAZETA de Maramureş începe o campanie pentru eliberarea documentelor româneşti şi pentru stabilirea unor drepturi, inclusiv băneşti, pentru eroii români. Vom transmite un memoriu Preşedintelui României şi Prim- Ministrului, iar dacă va fi necesar, vom aduna semnături pentru o iniţiativă legislativă cetăţenească. Cetăţenii, instituţiile sau asociaţiile care doresc să ni se alature în acest demers sunt rugaţi să ne contacteze.
Ioana Lucăcel
In sfarsit se ocupa cineva si se scrie despre lucruri cu adevarat importante in tara asta. Felicitari pentru initiativa si as dori sa stiu unde se strang semnaturi.
Acelasi lucru. Un articol despre cum si unde trebuie sa semnam. Detalii daca se poate.