Deși pe 24 noiembrie va avea loc primul tur de prezidențiale, chiar acum pare că ne-am întors la alegerile din 2009, când Mircea Geoană și Traian Băsescu se certau constant. Aceștia doi au început să își arunce replici unul la altul în spațiul public, prin aparițiile lor la emisiuni TV.

Mircea Geoană, în timp ce se afla la emisiunea În fața ta, spunea că i-ar folosi pe Klaus Iohannis sau pe Dacian Cioloș în plan internațional, dar despre Băsescu a afirmat că „mai puțin, pentru că e într-o zonă de degradare biologică destul de importantă”. Imediat după, a încercat să aplaneze jignirea: „în sensul că nu cred că își mai dorește viață publică, a spus că nu mai dorește”.

„I-am administrat două bătăi și pot să-i înțeleg resentimentele. Se pune în poziția de a se pregăti pentru a doua „Mihaela, dragostea mea”. El se vede președinte și nu e cazul. În ceea ce privește degradarea, sunt un om de 72 de ani. În mod categoric nu mai am sănătatea unuia de 30 de ani. Am o operație pe coloană, tiroidă, aortă și internări pentru infecții la plămâni. Dar acest lucru nu mă face să fiu la nivelul de degradare la care să doresc sănătate regelui Mihai I. Eu cred că domnia să are o obsesie care e generată de propriile lui gafe” i-a răspuns Traian Băsescu, la Digi24.

Citește și: Eșecul PNRR. Contracte de 800.000 de lei, date cu dedicație la Cluj – Ziar Gazeta de Cluj

2 COMENTARII

  1. Cel care se dorește (din nou) președintele țării nu a îndrăznit să spună clar că nu are ce discutat cu o astfel de epavă. Un turnător ordinar al securității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.