Czuli Maria, o femeie romă de 40 de ani din Cluj-Napoca are o dambla pe care şi-o satisface cu orice preţ: în zile speciale sau de sărbători, cum a fost şi cu ocazia Paştelui recent, aceasta obişnuieşte să se „pavoazeze” – cu sute de grame de bijuterii, ca să-şi arate bunăstarea. Asta, mai ales când iese la promenadă prin ţigănime, dându-le astfel cu flit romilor lihniţi de foame de pe strada Coastei. Şi, pentru că un asemenea gest nu poate rămâne „neamendat”, concubinul fetei sale a ţesut un plan ca să i-l preia, ştiind că femeia deţine încă trei kilograme din nobilul material, păzit de soacra sa mai abitir decât Coroana Angliei!

 

Maria, solidă şi de o francheţe cu totul ieşită din comun, păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, însoţită de soţul său, un bărbat timid şi cu mult bun simţ. Şochează încă din prima clipă faptul că e încărcată de bijuterii de aur, din care se distinge un colier marca „Versace”, extrem de scump. Mărturiseşte că a fost agresată, duminică, 8 aprilie, de nişte romi din zona străzii Cantonului pentru a fi deposedată de aur şi a avut cu ei un incident cu cântec.  Dar înainte de a-mi relata, pe îndelete, cum s-a petrecut totul îmi povesteşte că aurul pe care-l deţine, spre marea ei mândrie, nu a fost obţinut din furtişaguri, ci doar din muncă grea în Germania, Cehia şi România: „Am lucrat în Germania, la o fabrică de mopuri, la bandă, 16 – 17 ore pe zi – ca să reuşesc să-mi fac situaţia materială pe care o am astăzi – dar şi în Cehia, la o fabrică de pui sau aici, în Cluj, timp de zece ani, la Primărie, la „Spaţii verzi”. Şi mai am acasă, la soacra, încă trei kilograme de aur… Duminică, mă aflam la casa lui tata, pe Cantonului, când cumnata m-a anunţat disperată că fratele meu, rupt de beat – că doar e Paşte, nu? – a fost agăţat de şase tipi care l-au imobilizat iar altul îi tot cară pumni în cap. Dar nu mi-am închipuit nicio clipă că totul a fost un scenariu făcut ca să încerce să-mi fure aurul”!  Nemaiaşteptând nicio secundă – fire impulsivă şi voluntară – Maria a ţâşnit să-şi salveze fratele, aflat precum biblicul Daniel în groapa cu lei. Îşi contiună aceasta relatarea: „Am intervenit, ca să-l scot pe fratele meu de acolo cu frumosul, însă „Gyuriţă” – concubinul fetei mele – a venit la mine şi în timp ce mi-a apucat colierul „Versace” mi-a şi ars un pumn în gură, cu toată forţa. După cum vedeţi, sunt o femeie puternică aşa că am rezistat şi i-am tras mâna cu care-mi apucase colierul. De asemenea, am avut noroc pentru că l-am văzut pe fratele lui „Gyuriţă”, apărut cu o brişcă în spatele meu şi i-am strigat să stea deoparte, în timp ce unu` Bogdan a apărut, înarmat cu o rangă, se pregătea să mă lovească în moalele capului cu ea. Iarăşi m-a păzit Dumnezeu fiindcă o vecină mi-a strigat, în ultima clipă, să fiu atentă şi am reuşit să mă feresc de lovitura individului – care, sigur, m-ar fi omorât pe loc dacă mă nimerea!” În continuare – scăpată din încercuire – aceasta a sunat la numărul de urgenţă 112 şi un echipaj de poliţie şi-a făcut apariţia la faţa locului, l-a dus la secţie pe „Gyuriţă”, iar ei i-a recomandat să se prezinte la I.M.L. pentru a-şi scoate certificat medico-legal. Apoi aceasta devoalează motivul pentru care, în opinia ei „Gyuriţă” şi ceilalţi au atacat-o, pornind de la  pretextul sechestrării fratelui ei: „Gyuriţă nu lucrează niciunde, doar mi-a zăpăcit fata şi-o foloseşte la prostituţie, pe Calea Turzii, iar noi nu putem face nimic fiindcă aceasta îl iubeşte şi nu face plângere împotriva lui. Şi pentru că-l iubeşte ea îl întreţine din ce câştigă cu clienţii. Însă, de câteva zile fata s-a supărat atât de tare pe el încât a dispărut, fără urmă – iar el acuma n-are din ce bea şi mânca. Nu am idee unde a plecat fiindcă n-avea nici telefon, nimic la ea, toate fiindu-i amanetate de Gyuriţă. Prin scenariul lui a vrut două lucruri cu mine: să se răzbune şi, în acelaşi timp, să-mi ia aurul ca să-l vândă, cumva în compensaţie pentru că fata l-a lăsat fără nicio sursă de venit”. Femeia este poftită, curând, în cabinetul de consultaţii şi se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale. Apoi, înainte de a părăsi sediul I.M.L., perorează: „Am fost în Occident, pe străzile periculoase, pline de răufăcători şi drogaţi, având asupra mea aur, telefoane mobile şi carduri – fără să păţesc ceva! Şi, uite, la mine acasă, unde se vede că te lichidează pentru un gram de aur, să mi se întâmple un asemenea necaz”!

La închiderea ediţiei: „Este depusă la Secţia 7 Poliţie o plângere după un conflict între concubinul unei tinere şi mama acesteia. În timpul conflictului bijuteriile femeii au fost rupte când au fost prinse cu mâna de către bărbat. Iniţial femeia a considerat ca a fost vorba de o tentativă de tâlhărie, dar a realizat ce se întâmplase şi şi-a revizuit ulterior declaraţia, astfel încât a rămas plângerea penală pentru lovire şi alte violenţe”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.